OMS 119, „ARMA” PERFECTĂ pentru vecinul care nu te are la inimă!

LEGE ÎMPOTRIVA FERMIERILOR! Ce s-a mai întâmplat cu deja celebrul Ordin al Ministerului Sănătăţii 119/2014? Mai nimic. Cei care trebuie să schimbe ceva dorm în papuci şi se fac că nu înţeleg revolta noastră şi a fermierilor care deja plătesc scump consecinţele unor prevederi prost gândite, fără fundamente ştiinţifice, fără noimă!

Am trimis recent către toate instituţiile statului în măsură să ia decizii, o „Scrisoare deschisă” (detalii AICI: SCRISOARE DESCHISĂ. ANULAŢI prevederile OMS 119/2014 care AFECTEAZĂ ÎN MOD DIRECT fermele zootehnice!) semnată de revista Ferma şi organizaţiile reprezentative din sectorul zootehnic, prin care cerem ANULAREA tuturor prevederilor care fac referire la fermele zootehnice, respectiv distanţele dintre exploataţii (indiferent de dimensiune) şi spaţiile de locuit. Cred că putem publica deja o carte cu toate articolele apărute în revista Ferma despre OMS 119/2014, la care adăugăm zecile de solicitări şi propuneri de modificare, argumentate ştiinţific, ale grupului de iniţiativă format din specialişti şi fermieri.

Ca să fim clari şi să nu existe loc de interpretări, nimeni nu spune să nu existe distanţe prestabilite între ferme şi spaţiile de locuit, dar NU AŞA cum au legiferat cei de la Ministerul Sănătăţii, abuziv şi fără vreo bază ştiinţifică reală. Ce facem cu fermele existente deja? Le mutăm după bunul plac al celor care îşi construiesc - de multe ori, ilegal - vilele prea aproape de ferme şi apoi strâmbă din nas că... LE PUTE viaţa de la ţară?

Cine pune, de fapt, beţe în roatele dezvoltării satului românesc? În Ordinul 119, cu tot cu modificările care mai mult încurcă decât ajută, sunt sintagme care duc la interpretări subiective şi abuzive cu privire la activităţile zootehnice. Pentru cei de la Ministerul Sănătăţii, distanţe minime înseamnă REGLEMENTĂRI MAXIME, iresponsabile, care au deja CONSECINŢE economice GRAVE. Pentru că, se pare, OMS 119, modificat prin Ordinul Ministerului Sănătăţii 994/2018 (dar nu în favoarea zootehniei, nicidecum!), suportă şi alte modificări, ori de câte ori patria o cere. Adică tot cei de la Sănătate! Aminteam, la începutul acestui an, de un referat de aprobare de modificări în OMS 119 pentru ceva situaţii care vizează cabinetele medicale umane. În ceea ce priveşte zootehnia, linişte de-ngropăciune!

Aşteptăm reacţia instituţiilor statului la scrisoarea deschisă. Aşteptăm măsuri şi decizii normale, adaptate realităţilor din teren. Este şi culmea ca un fermier să fie amendat, controlat, aruncat în procese interminabile pentru că un vecin supărat îi face reclamaţii peste tot pe unde apucă, în baza acestui ordin cel puţin aberant. Da, şi putem argumenta oricând şi cu date concrete toate afirmaţiile pe care le-am făcut referitor la OMS 119, din 2014 încoace. Avem şi exemple, din păcate.

Vrem să fim europeni, dar ignorăm legislaţia comunitară după bunul plac. Vrem ferme ca în restul Europei dar, ce să vezi, la noi NU SE POATE să ai grajdul lângă restaurantul pensiunii tale sau lângă casa în care locuieşti sau lângă casa vecinului care te felicită pentru că eşti un bun fermier şi produci mâncare bună inclusiv pentru familia lui.

Deci, stimaţi decidenţi, în care colţ uitat de Europă vreţi să înghesuiţi ţara asta?!

Login pentru a posta comentarii
Go to top