DECLARAȚIE ȘEF APIA. Adrian Pintea, directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), a anunțat, în urmă cu puțin timp, că în prima zi de plată a avansului la subvenții vor fi autorizați la plată 200.000 de fermieri.
Declanșarea avansului va fi în data de 16 octombrie. Și noi (APIA n.r.) o să acordăm 70% din plățile directe și 85% din plățile compensatorii pentru dezvoltare rurală. Comisia Europeană ne dă dreptul să acordăm până la 70% și resoectiv 85%. Mergem pe maxim. Au fost alocate și plafonul pentru România, pentru anul 2019, avem pentru plățile directe 1,943 miliarde de euro.
Peste 400.000 de dosare sunt date deja spre procesare. Noi ne propunem să autorizăm la plată în prima zi peste 200.000 de fermieri, mai mulți față de anul trecut când au fost 120.000 de fermieri. Avansul începe pe 16 octombrie. Noi vrem să acordăm la avans peste un miliard de euro, a declarat șeful APIA, pentru Agro TV.
Șeful APIA a anunțat abia acum plafoanele alocate României de Comisia Europeană, prin REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2019/1174 AL COMISIEI din 9 iulie 2019 de stabilire, pentru anul 2019, a plafoanelor bugetare aplicabile anumitor scheme de sprijin direct prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului.
Ceea ce a anunțat în această seară șeful APIA, despre plafoanele alocate României pentru plăți directe, AGROINFO v-a spus în premieră, pe data de 9 septembrie 2019. Suntem prima publicație care a anunțat sumele alocate României de Comisia Europeană, pentru anul 2019, pentru fiecare schemă de plată pe suprafață, de care vor beneficia fermierii în acest an: CUANTUMUL ALOCAT pentru FIECARE SUBVENȚIE APIA pentru ACEST AN!
Schema de plată unică pe suprafață (SAPS) - plafonul alocat pentru anul 2019, pentru plata pe hectar a acestei subvenții, este 987.609.000 euro.
Plata redistributivă - plafonul alocat pentru anul 2019, pentru plata pe hectar a acestei subvenții este 101.799.000 euro.
Plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, plata pe înverzire - plafonul alocat pentru plățile fermierilor, pentru anul 2019, este 570.959.000 euro.
Plata pentru tinerii fermieri - plafonul alocat pentru anul 2019, bani care vor ajunge la tinerii fermieri, este 23.752.000 euro.