Criză de lapte românesc! Dorel Secară, fermier: ”Micii producători au fost anihilați, distruși efectiv!”

Criză de lapte românesc! Un lider din sectorul de creștere a bovinelor atrage atenția asupra unui fenomen care s-a extins în toată țara: dispariția micilor cresctori de vaci de lapte, dar și de vaci de carne. Motivele pentru care crescătorii renunță țin de condițiile impuse de autorități, dar și de prețurile mici ce se oferă atât pe litrul de lapte, cât și pe kilogramul de carne de vită. ”Singura specie care înregistrează creștere numerică este oaia, celelalte specii sunt în scădere accentuată, și nu vorbesc despre suine, pentru că acolo este marele dezastru național cu peste porcină africană. La specia bovine înregistrăm constant scăderi în ultimii 30 de ani și s-a ajuns de la 7 milioane de capete să mai avem la ferme undeva la sub un milion. S-au luat niște măsuri, sprijinul acesta cuplat oarecum a reușit să stagneze declinul speciei, dar nicidecum să redreseze specia, atât numeric, cât și ca producție de lapte și carne. Cauza este conceptul greșit, pe care i l-am și transmis noului ministru al Agriculturii, pentru că sprijinul acesta cuplat este condiționat de controlul oficial și de registrul genealogic, lucru până la un punct bun. Dar, dacă nu vom separa fermele de reproducție de fermele de producție, nu se vor putea obține producții bune care să le asigure fermierilor eficiență economică. Pentru că este absolut necesar să se facă metisarea raselor, adică să vin peste Bălțata Românească cu un material seminal provenit dintr-o rasă mai productivă, pentru a spori producția de lapte. Vă dau un exemplu de săptămâna trecută, un procesator de lângă Cluj, cu care eu lucrez în condiții foarte bune, m-a rugat să îl ajut să mai cumpere o mie, două mii de litri de lapte de la fermieri. Vă spun sincer că am luat legătura cu jumătate din Transilvania și nu am reușit să mai găsesc lapte. Deci nu există lapte, producția este în scădere și nu se reface. Același lucru se întâmplă și pe carne și asta pentru că prețul nu este reglementat”, a declarat pentru publicația Național fermierul clujean Dorel Secară, vicepreședintele Federației Crescătorilor de Bovine din România. Situația nu este mai bună nici în sectorul cărnii de vită, acolo unde fermierii români primescu sume derizorii în comparație cu nivelul de prețuri din alte state europene. ”Dacă eu țin vacă de carne și o vând cu 3 euro carcasa sau cu 2,5 euro când pe piața europeană carcasa de vită se vinde cu 5-6 euro, eu nu voi fi niciodată profitabil. Și asta pentru că suntem la mâna unor speculanți din zona abatoarelor. Noi vom putea crește bovine doar dacă se va reglementa prețul. Dacă eu țin doi ani de zile o vacă și o vând cu 3.500 de lei nu îmi acopăr nici măcar costurile. Practic de la noi se cumpără carnea de vită cu 11 lei kilogramul, iar în magazine se vinde cu 27-28 de lei. Dar oricum, în magazinele din România nu se găsește carne de vită din producția internă. Lapte, nici atât, pentru că micii producători au fost anihilați, distruși efectiv. În localitatea unde am eu ferma, după Revoluție, efectivul de bovine al satului era de 800 de capete, astăzi este de 25. Oamenii nu mai cresc vite, pentru că laptele a avut un preț foarte mic, activitatea este foarte dificilă, ANSVSA-ul impune niște condiții draconice, să scoți animalele în afara satului, de parcă ar fi ciumate, nu ai voie să crești mai mult de trei capete în interior, trebuie să ai platforme de gunoi nu știu cum, care greu se pot realiza și cu investiții foarte mari. Iar micul producător care are 20 de litri de lapte pe zi primește sub un leu pe litru și atunci nu mai este interesat să crească vite”, a mai precizat Dorel Secară.

Sursa

https://agrointel.ro/124319/criza-de-lapte-romanesc-dorel-secara-fermier-micii-producatori-au-fost-anihilati-distrusi-efectiv/

 

Login pentru a posta comentarii
Go to top