Pădurarii vor fi înarmați și vor primi cinci salarii compensatorii la ieșirea la pensie. Decizia vine pe fondul crimelor și agresiunilor comise împotriva mai multor pădurari în ultima perioadă

Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a decis miercuri, cu unanimitate de voturi (232 de voturi), ca personalul silvic cu atribuţii de pază să fie dotat cu armament de serviciu, letal sau neletal, amendând astfel un proiect de lege privind modificarea statutului personalului silvic inițiat de PSD și ALDE.

Una dintre modificări prevede că „în exercitarea atribuţiilor de serviciu, personalul silvic cu atribuţii de paza fondului forestier naţional, a fondului cinegetic naţional, a fondului piscicol şi a ariilor naturale protejate are statut special, este dotat cu armament de serviciu letal sau neletal, după caz, şi poate face uz de armă, în condiţiile reglementărilor privind regimul armelor şi muniţiilor”.

O altă modificare menţionează că personalul silvic pensionat la vârsta standard beneficiază de o gratificaţie egală cu minimum 5 salarii brute pe ultima lună de activitate, suportată de angajator.

Decizia Parlamentului vine pe fondul creșterii alarmate, în ultimii cinci ani, a agresiunilor împotriva pădurarilor.

Potrivit Romsilva, de la începutul acestui an s-au înregistrat 16 agresiuni asupra personalului silvic care asigură paza fondului forestier, iar între 2014 şi 2018 au avut loc alte 168 de astfel de atacuri, în numeroase cazuri fiind necesară spitalizarea, în urma rănilor grave suferite.

Sursa

https://www.g4media.ro/padurarii-vor-fi-inarmati-si-vor-primi-cinci-salarii-compensatorii-la-iesirea-la-pensie-decizia-vine-pe-fondul-crimelor-si-agresiunilor-comise-impotriva-mai-multor-padurari-in-ultima-perioada.html

 

Login pentru a posta comentarii
Go to top