ORDIN MINISTRUL AGRICULTURII pentru TOATE PRODUSELE din FERMELE ROMÂNEȘTI!

AGROINFO.RO. Un Ordin al ministrului agriculturii, publicat astăzi pe pagina oficială a Ministerului Agriculturii, anunță constituirea Consiliului pe filiera produselor agroalimentare. Filierele pentru care se constituie acest Consiliu privesc carnea de ovine, caprine, bovine, porc și pasăre, ouă, produse lactate și apicole, cereale, plante tehnice și aromatice, fructe, vie și vin, pește, produse tradiționale și ecologice.

Potrivit proiectului de Ordin, în scopul elaborării politicilor sectoriale pe filiera produsului agroalimentar, MADR coordonează activitatea Consiliului, fiind instituţia responsabilă cu organizarea întâlnirilor şi diseminarea informaţiilor către membrii acestuia.
Consiliul urmăreşte, în principal, îndeplinirea următoarelor obiective:

a) consolidarea dialogului între partenerii filierei produsului agroalimentar şi între aceştia şi instituţiile administraţiei publice;
b) propunerea de măsuri legislative în scopul unei mai bune reglementări a filierei produsului agroalimentar;
c) facilitarea colectării de date statistice referitoare la filiera produsului agroalimentar;
d) elaborarea poziţiei oficiale a filierei produsului agroalimentar în cadrul procesului legislativ al Uniunii Europene.

Consiliul îşi desfăşoară activitatea la sediul MADR, sub coordonarea unui secretar de stat asistat de un secretariat, având o componență diferită în funcţie de specificul filierei produsului agroalimentar.

În funcţie de componenţă, Consiliul se constituie din membri, astfel:

a) maximum 4 reprezentanţi ai organizaţiei interprofesionale pentru filiera produsului agroalimentar pentru care există o organizaţie interprofesională;
b) maximum 2 reprezentanţi din partea formelor asociative de pe fiecare filieră de produs;
c) 1 reprezentant din partea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti" (A.S.A.S.) , în funcţie de tematica discuţiilor;
d) reprezentanţi ai direcţiilor de specialitate din MADR;
e) un consilier personal al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi/sau al secretarului de stat în coordonarea căruia se află Consiliul;
f) reprezentanţi ai instituţiilor aflate în coordonarea sau în subordinea MADR;
g) reprezentanţi ai altor organisme din sectorul public sau privat.

Reprezentanţii organizaţiilor interprofesionale şi ai formelor asociative ale filierelor de produs sunt desemnaţi de conducerea acestora şi se comunică secretariatului Consiliului la începutul fiecărui an calendaristic sau ori de câte ori intervine o modificare. În stabilirea numărului reprezentanţilor formelor asociative, în fiecare Consiliul se va asigura paritatea dintre producători şi ceilalţi parteneri de pe filieră, avându-se în vedere ca Reprezentanţii instituţiilor prevăzute la lit. c) şi f) sunt desemnaţi de conducătorii instituţiilor în cauză.

Formele asociative ale filierei produsului agroalimentar interesate să facă parte din componenţa Consiliului depun, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, scrisori de intenţie la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Scrisorile de intenţie conţin, sub semnătura conducerii formei asociative, informaţii despre istoricul formei asociative, despre activităţile de producţie şi/sau procesare şi/sau comercializare ale membrilor, precum şi o descriere a modului în care acestea s-au implicat în elaborarea politicilor pe filiera produsului agroalimentar prin participarea la structuri de dialog asemănătoare Consiliului.

Din secretariatul Consiliului fac parte un reprezentant al direcţiei tehnice de specialitate şi consilierul de afaceri europene responsabil de filiera produsului agroalimentar.

Secretariatul Consiliului are următoarele atribuţii:

a) stabileşte componenţa Consiliului pentru fiecare filieră a produsului agroalimentar, pe baza scrisorilor de intenţie ale formelor asociative de pe filierele produselor agroalimentare;
b) stabileşte şi publică pe site-ul MADR, pe secţiunea destinată Consiliului, cu acordul secretarului de stat coordonator, calendarul reuniunilor Consiliului, având în vedere ca fiecare filieră a produsului agroalimentar să beneficieze de o reuniune trimestrială;
c) ţine baza de contacte ale reprezentanţilor filierei produsului agroalimentar pentru fiecare Consiliu în parte;
d) pregăteşte documentele de lucru ale reuniunii şi agenda aferentă pe care le transmite cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de data reuniunii;
e) întocmeşte listele de prezenţă, minuta şi concluziile reuniunilor Consiliului pe care le transmite participanţilor în termen de 5 zile lucrătoare de la data reuniunii.

Consiliul se întruneşte, la invitaţia secretarului de stat coordonator adresată reprezentanţilor, trimestrial pentru fiecare filieră sau ori de câte ori este necesar, la solicitarea oficială a formelor asociative ale filierei și întocmește un raport.

FILIERELE PRODUSELOR AGROALIMENTARE PENTRU CARE SE CONSTITUIE CONSILIU

1. filiera cărnii de bovine;
2. filiera cărnii de ovine şi caprine;
3. filiera cărnii de porc;
4. filiera ouălor şi a cărnii de pasăre;
5. filiera mierii şi a produselor apicole;
6. filiera laptelui şi a produselor lactate;
7. filiera legumelor şi fructelor;
8. filiera viei şi vinului;
9. filiera berii;
10. filiera cerealelor;
11. filiera plantelor tehnice;
12. filiera plantelor medicinale şi aromatice;
13. filiera peştelui şi a produselor din peşte;
14. filiera produselor tradiţionale;
15. filiera produselor ecologice.

Sursa

https://www.agroinfo.ro/economic/ordin-ministrul-agriculturii-pentru-toate-produsele-din-fermele-romanesti

 

Login pentru a posta comentarii
giweather joomla module

Go to top