Citeam zilele acestea nişte puncte de vedere cu privire la ”Legea Mirosurilor”, lansate chiar de către cei care au promovat legea în Parlament. Şi ca să nu zică cineva că suntem părtinitori şi avem ceva cu cineva vom face o analiză comparativă de texte publicate de susţinătorii aşa-numitei ”legi a mirosului”.

Nu avem directivă europeană? Nu-i nimic, o inventăm!
În anul 2017 apare un material de 7 pagini în care ni se explică de ce este bună o ”Lege a mirosului”. Reiese aproape imediat din text că noi, românii suntem vârf de lance al dezvoltării şi cercetării pe plan european a mirosului. Vorba ceea: ”Îi batem şi pe ruşi şi pe americani”.
Cităm: ”Absenţa unei legislaţii naţionale privind măsurarea mirosurilor; ABSENŢA UNEI DIRECTIVE EUROPENE”. Adică, ce să înţelegem?! Adoptăm legea la noi, în România şi după aceea o transformăm în directivă europeană? Adică Germania, Franţa, Polonia, Danemarca vor trece la standardele româneşti ale mirosului???
Să mergem mai departe. În acelaşi document din anul 2017 se precizează că în România, conform www.renar.ro, NU EXISTĂ laboratoare acreditate pentru măsurarea mirosurilor industriale! După 3 ani, ni se spune chipurile, că ar fi existat, deşi noi nu am găsit nimic. Dar de, iubitori de agricultură cum ne ştim, poate suntem mai subiectivi. Cert este că un principiu de bază al unei expertize juridico-tehnico-ştiinţifice este obiectivitatea unei măsurători. Astfel, pentru măsurarea unor substanţe chimice ai tot felul de senzori, pentru suprafeţe ai GPS-uri, teodolit, metru şi aşa mai departe, deci ai nişte aparate de măsură care elimină orice dubiu privind eroarea umană. Când ţi-a scris pe aparat că ai 10 metri sunt 10 metri, nu 20.