Ministrul Agriculturii Florin Barbu a cerut, în cadrul Consiliului Agricultură și Pescuit de la Bruxelles, necesitatea prelungirii derogărilor, și în anul 2024, de la obligațiile privind rotația culturilor și lăsarea a 4% din teren nelucrat.
Ministrul Agriculturii susține că fermierii români se confruntă în continuare cu mari dificultăți, din cauza conflictului din Ucraina, situație peste care s-au suprapus efectele secetei severe, iar din acest motiv prelungirea derogărilor este obligatorie, pentru a nu pune sub semnul întrebării securitatea alimentară a întregii Uniuni Europene.
"Așa cum am susținut și în cadrul Consiliilor AgriFish anterioare, am transmis colegilor mei că, din perspectiva României, o soluție mulțumitoare este aceea ca suprafața neproductivă să fie calculată la nivelul întregii suprafețe agricole a fiecărui stat membru, nu la nivelul fiecărei ferme. România are în acest moment o suprafață de aproximativ 2 milioane de hectare pârloagă - zone și elemente neproductive – aceasta este o realitate de care este obligatoriu să se țină cont în luarea deciziei”, susține ministrul Florin Barbu.
Acesta spune că fermierii români, dar și cei europeni au nevoie de susținere și sprijin real în aceste vremuri complicate, pentru a putea să continue să producă suficient.
Sursa: