Subvenții APIA 2024. Regulă nouă pentru fermierii cu peste 50 de hectare

 

Subvenții APIA 2024 –  regulă nouă pentru fermierii care au peste 50 de hectare. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură nu va mai solicita acte suplimentare privind activitatea agricolă a unui beneficiar de subvenții dacă acesta depășește pragul de 50 de hectare. Anul acesta, pentru a dovedi activitatea agricolă, fermierii au fost obligați să prezinte la APIA acte doveditoare de la ANAF.

 

Subvențiile APIA vor fi accesate mai ușor de fermierii care au peste 50 de hectare, conform unei modificări a Planului Național Strategic. Astfel, inițial, prin forma din PS în vigoare s-a urmărit ca demonstrarea calității de fermier activ să se realizeze prin realizarea de către fermieri a unui prag minim al veniturilor în domeniul agricol, condiție care este anulată de condiția alternativă referitoare la demonstrarea includerii în venituri a subvenției directe.

Mai mult, prevederea a fost considerată că ar putea fi restrictivă în cazul unei categorii de solicitanți care activează și în domeniul agricol, respectiv cel al fermierilor care sunt şi procesatori (de exemplu cei din domeniul panificației), care pot ajunge să aibă venituri din procesare (non Anexa I la TFUE) mai mari decât cele din domeniul agricol și astfel să fie excluși de la plată, în ciuda faptului că dețin și lucrează terenuri agricole. Ori, o astfel de abordare ar fi în contradictoriu cu scopul introducerii definiției fermierului activ care urmăreşte să targeteze acele persoane care sunt implicate în cel puțin un nivel minim de activitate agricole (în cazul de față fiind vorbe de persoane juridice care desfăşoară fără echivoc activitate agricolă având producție agricolă), dar şi cu țelul urmărit în cadrul Pilonului II referitor la încurajarea și dezvoltarea domeniului procesării prin încurajarea fermierilor să îşi diversifice activitățile agricole prin extinderea şi la domeniul procesării, creând astfel plus valoare.

Fermele sub 50 ha, cu plăți de peste 5.000 de euro – automat la verificare

În modificarea propusă s-a stabilit ca în cazul fermierilor care ar avea dreptul la plăți ce depășesc 5.000 de euro să fie aplicat criteriul de verificare a veniturilor din activități agricole, în cazul fermierilor care dețin o suprafață de teren agricol de maximum 50 ha. Peste acest prag se consideră că un fermier îndeplinește condiția de activitate agricolă minimă, pragul fiind stabilit în conformitate cu prevederile PS, respectiv pragul maxim stabilit în intervenția sprijinului redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității, acordat fermelor mici. Prin noua definiție propusă, se consideră că activitatea agricolă minimă în cazul fermelor medii și mari este o activitate desfășurată în mod constant, se arată în argumentația care a stat la baza modificării din PNS ce a fost aprobată de Comisia Europeană în această lună.

 

Regula pentru fermele de peste 50 de hectare, în vigoare de la cererea APIA 2024

De precizat că noua regulă se aplică începând cu anul de cerere 2024, adică la cererile pe care fermierii le vor depune primăvara viitoare.

Un argument suplimentar este și faptul că un fermier care exploatează o suprafață de peste 50 ha, dispune în mod cert de o bază tehnologică adecvată pentru astfel de activitate, se mai arată în PNS.

Documentul arată că, în urma interogării bazei de date și în conformitate cu noua definiție propusă, la nivelul campaniei 2023 din cele aproximativ 60.601 cereri de plată depuse care ar avea dreptul la o plată de peste 5.000 euro, aproximativ 32.802 cereri au suprafețe de maximum 50 de ha, la care se adaugă 1.724 de dosare fără suprafață, dar cu solicitări de plăți directe în sectorul zootehnic de peste 5.000 de euro.

Astfel, conform noii definiții, peste 56% din cererile care ar avea dreptul la plăți directe de peste 5.000 euro vor fi verificate pentru îndeplinirea condițiilor de venit minim din domeniul agricol.

 

Vă reamintim că în acest an, fermierii care au încasat subvenții peste 5.000 de euro în anul anterior au fost anunțați de către funcționarii APIA că pot beneficia de plățile directe numai după ce aduc de la ANAF un document care să ateste activitatea agricolă pe care o desfășoară.

 

Sursa:

https://agrointel.ro/282131/subventii-apia-2024-regula-noua-peste-50-ha/

Ultima modificare Sâmbătă, 30 Decembrie 2023 10:44

Login pentru a posta comentarii
giweather joomla module

Go to top