Cadastru gratuit 2024. Termen limită pentru proprietarii de terenuri

 

 

Cadastru gratuit 2024 – termen limită pentru proprietari. Puțini știu că există un termen pentru beneficiarii de cadastru gratuit care au sesizat greșeli la măsurători. Aceștia pot depune o cerere de rectificare dacă informațiile din documentele tehnice nu corespund cu actele pe care le dețin.

 

Cetățenii care au beneficiat de cadastru gratuit pot depune o cerere de rectificare dacă informațiile din documentele tehnice publicate la sediile Primăriilor nu corespund cu actele pe care aceștia le dețin. Cererea se depune în termen de 60 de zile de la data publicării documentelor tehnice, la Comisia de soluționare a cererilor de rectificare care funcționează la Primării.

 

Termen ANCPI pentru greșelile la cadastru

Primăriile au început să informeze cetățenii care sunt termenele la care se vor publica documentele tehnice ale cadastrului și ce pot face aceștia dacă sesizează greșeli.

”Vă înştiințăm că în perioada 8 ianuarie 2024 – 7 martie 2024 se publică documentele tehnice ale cadastrului pentru imobilele din UAT Brăduleț, Sectoarele cadastrale nr. 23, 24, 26, 27 și 34. Conform art. 12, alin. (3), lit. d) din Legea 7/1996 cu modificările și completările ulterioare, deținătorii imobilelor au obligația de a verifica informaţiile privitoare la imobilele pe care le deţin, în etapa de publicare a documentelor tehnice cadastrale. Datele referitoare la imobilul/imobilele pe care îl/le deţineţi pe teritoriul acestei unități-administrative sunt afişate la Sediul Primăriei Comunei Brăduleț, județul Argeș. În vederea verificării datelor publicate, vă rugăm să vă prezentaţi la locul publicării”, se arată într-un anunț al Primăriei Brăduleț.

 

Cadastru gratuti 2024. Proprietarii au termen 60 de zile să depună o cerere de rectificare

Sursa citată precizează că beneficiarii de cadastru gratuit pot depune o cerere de rectificare dacă informatiile din documentele tehnice nu corespund cu actele pe care le dețin, în termen de 60 de zile de la data publicării documentelor tehnice.

”Puteţi depune Cererea de rectificare dacă informatiile din documentele tehnice nu corespund cu actele dumneavoastră, în termen de 60 de zile de la data publicării, la Comisia de soluționare a cererilor de rectificare ce va funcționa la Sediul Primăriei Comunei Brăduleț”, se mai arată în anunțul Primăriei.

 

Cererea de rectificare va fi însoțită de documente doveditoare și va fi înregistrată de către Comisia de soluționare a cererilor de rectificare.

Documentele tehnice cadastrale pot fi consultate și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

 

Sursa:

https://agrointel.ro/282175/cadastru-gratuit-2024-termen-proprietari/

Ultima modificare Miercuri, 03 Ianuarie 2024 11:11

Login pentru a posta comentarii
Go to top