Prima demisie din echipa lui Petre Daea de la Ministerul Agriculturii! În timp ce la Palatul Cotroceni, noul ministru Adrian Oros depunea jurământul, în Monitorul Oficial apărea prima eliberare din funcție, la cerere. Este vorba despre o cerere depusă chiar astăzi de Maricel Floricel Dima (foto jos) prin care solicită să fie eliberat din funcția de secretar de stat în Ministerul Agriculturii. Plecarea lui Dima din echipa de la MADR este prima care se oficializează în Monitorul Oficial. Tot astăzi, însă, secretarul de stat Daniel Botănoiu a transmis un mesaj de mulțumire către toți cei cu care a colaborat din funcția pe care a ocupat-o la Ministerul Agriculturii. Sunt așteptate și alte demisii și eliberări din funcție începând de mâine, când conducerea Ministerului Agriculturii va fi preluată oficial de Adrian Oros. Anterior votului de învestitură din Parlamentul României, Oros a anunțat că va face o evaluare a echipei din MADR, precum și a angajaților din instituțiile subordonate. Auditul general este necesat, a anunțat noul ministru care suspectează că unii funcționari se dubleză ca atribuții. ”Voi veni cu o echipă la MADR şi vom redimensiona cel puţin aparatul central al ministerului. Vor fi regândite acele compartimente, birouri şi direcţii care se suprapun. Din ce am văzut până acum sunt câteva suprapuneri în atribuţii, în unele compartimente din aparatul central al ministerului, care se suprapun cu cele ale APIA sau AFIR. Voi încerca să sprijin formarea camerelor agricole judeţene. Chiar cred că asta este soluţia ca să avem în fiecare judeţ o Camera agricolă care să preia încet – încet atribuţiile Direcţiilor Agricole, care nu se mai regăsesc decât la noi în ţară. (…) La nivel central sunt 712 angajaţi, nu ştiu cum sunt dispersaţi, deocamdată. O să aflu în primele zile, ce fac, ce nu fac, dacă sunt suprapuneri de atribuţii”, a spus Adrian Oros după ce a primit avizul pozitiv din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului.
Sursa
https://agrointel.ro/124109/prima-demisie-din-echipa-de-sefi-de-la-ministerul-agriculturii/