Premierul despre Casa de Comerț Unirea: „Vremea Gostat-urilor a trecut”

Premierul despre Casa de Comerț Unirea: „Vremea Gostat-urilor a trecut”
 

Întrebat de jurnaliștii prezenți la conferința de presă de la Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), ocazionată de preluarea mandatului de ministru de către Nechita-Adrian Oros, dacă va continua proiectul Casei de Comerț Unirea, premierul în exercițiu, Ludovic Orban, a replicat că vremea Gostat-urilor a trecut.

El a adăugat că România trebuie să asigure condiţii egale de acces la piaţă pentru producătorii autohtoni.

„Vremea Gostat-urilor a trecut. Sigur că, pentru producătorii români, trebuie să asigurăm condiţii egale de acces la piaţă, şi asupra acestui lucru noi am fost susţinătorii unui proiect legislativ care sperăm să fie pus în practică; de altfel, este şi unul dintre punctele care există în programul de guvernare, dar sincer cred că nu statul trebuie să se ocupe de această activitate. Trebuie reglementări clare de a sigura accesul la piaţă pentru producătorii autohtoni şi, dacă aceste reguli sunt respectate, nu mai este nevoie să refacem gostaturile de odinioară”, a mărturisit premierul, miercuri, 6 noiembrie 2019.

La rândul său, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunţat că, joi dimineaţa, Corpul de control va verifica toate plăţile, inclusiv legalitatea plăţilor în cazul evenimentului din 9 octombrie 2019, de la Romexpo, unde au fost aduşi mii de fermieri.

„Mâine dimineaţă (n.r. - joi, 7 noiembrie 2019), Corpul de control va verifica toate plăţile efectuate, legalitatea tuturor acestor plăţi, inclusiv plata evenimentului din 9 octombrie de la Romexpo, lansarea candidaturii doamnei Viorica Vasilica Dăncilă”, a spus ministrul de resort.

Tot în acest context, Orban a mai adăugat că „se ştie foarte clar că unităţile din subordinea Ministerului Agriculturii, directorii judeţeni au fost obligaţi să vină cu angajaţi sau cu fermieri pe care îi controlau cu forţa”.

„I-au adus să participe la un eveniment politic şi sperăm să aibă şi curajul să recunoască acest lucru”, a menţionat Orban.

Prim-ministrul Ludovic Orban a fost prezent, miercuri, la preluarea mandatului de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de către Nechita-Adrian Oros.

Sursa

https://www.revistafermierului.ro/romania-agricola/ultimele-noutati/item/4229-premierul-despre-casa-de-comert-unirea-vremea-gostat-urilor-a-trecut.html

 

Login pentru a posta comentarii
Go to top