APEL CĂTRE GUVERN ȘI PARLAMENTUL ROMÂNIEI!

Trăim vremuri ce ne pun la încercare principiile pe care le invocăm foarte des în timpuri normale. Acum este timpul, pentru noi toți, pentru clasa politică aflată la putere sau în opoziție, mediul de afaceri și salariați, să demonstrăm că suntem solidari și că ne pasă de cei cu care interacționăm zilnic.

Am făcut apel la solidaritate și la înțelegere din partea angajatorilor astfel încât în această perioadă să nu disponibilizeze personal. Încă de la reuniunea CNTDS din 17 martie 2020 am  cerut sprijin Guvernului în acest sens, insistând ca măsurile de sprijin să fie accesibile DOAR angajatorilor ce-și păstrează personalul, inclusiv drepturile acestora.

Cu toate acestea, am constatat că apelul nostru a fost în zadar, în unele cazuri. Avem tot mai multe situații în care angajații ne comunică că au fost disponibilizați, colectiv sau individual, că au fost puși să semneze încetarea contractelor de muncă cu acordul părților sau că li s-au suspendat contractele individuale de muncă fără șomaj tehnic.

Având în vedere această lipsă de umanitate și de minimă înțelegere a situației manifestată de unii angajatori, facem apel la Guvern dar și la toți membrii Parlamentului, pentru a sancționa acest tip de comportament. Suspendarea contractelor de muncă fără șomaj tehnic, încetarea contractelor de muncă cu acordul părților și chiar disponibilizarea, înseamnă ca în această perioadă extrem de dificilă, să lipsești salariații în cauză / persoanele proaspăt disponibilizate, de orice venit, precum și de asigurare sociala, în special cea de șomaj sau de sănătate.

Cerem Guvernului și Parlamentului să aibă în vedere ca pachetul de măsuri deja adoptat, precum și orice măsuri noi ce vor fi adoptate, să nu poată fi accesate de firmele care au disponibilizat personal pe durata stării de urgență, cu excepția plecărilor naturale.

Măsurile de sprijin trebuie să fie disponibile pentru cei ce înțeleg că trebuie să împartă riscuri dar în egală măsură și beneficii.

Prin disponibilizarea personalului în această perioadă înseamnă că angajatorii respectivi și-au asumat rezolvarea dificultăților cu care se confruntă pe cont propriu, apelând la cea mai ușoară cale și transferând riscurile acestei perioade în cea mai mare măsură către salariați.

Sprijinul acordat în această perioadă, cerut de partenerii sociali, patronate și sindicate, are ca principiu de bază împărțirea costurilor și a riscurilor între angajatori, guvern și salariați. Din punctul nostru de vedere disponibilizarea sau suspendarea contractelor de muncă fără șomaj tehnic în această perioadă extrem de complicată înseamnă o declarație din partea angajatorilor respectivi că au ales să-și rezolve singuri problema, transferând povara costurilor în întregime către salariați și bugetul public.

De asemenea, facem apel către Guvern și Parlament pentru a veni cu măsuri de sprijin adresate persoanelor disponibilizate în această perioadă. Persoanele în vârstă de muncă care în această perioadă se confruntă cu disponibilizări colective sau individuale dar mai ales cei ce sunt ”împinși” să accepte o încetare a relațiilor de muncă cu acordul părților, au nevoie de sprijin, în special în această perioadă. În multe cazuri vorbim nu doar de salariați expuși, ci și de familiile lor, lăsați fără venituri și fără asigurări sociale, într-o perioadă în care nici măcar nu-și pot căuta un loc de muncă.

Situația este specială și complicată atât pentru angajatori dar într-o măsură chiar mai mare pentru angajați care în aceste zile au în grijă asigurarea veniturilor pentru întreținerea dar și sănătatea familiilor lor.

Ne dorim ca măsurile adoptate de Guvern, de Parlament sau de angajatori, să nu-i împingă să-și riște sănătatea pentru a-și putea întreține familia.

Prelungirea perioadei de șomaj pentru cei cărora le expiră dreptul la indemnizație de șomaj în această perioadă, cel puțin pe durata stării de urgență; creșterea indemnizației de șomaj; simplificarea procedurilor pentru a avea acces la indemnizație de șomaj, sunt doar câteva din măsurile ce ar trebui avute în vedere de Guvern și de Parlament.

Insistăm ca accesul la măsuri ce au la bază solidaritatea să fie permis celor ce sunt solidari!

Cerem încă o dată Guvernului și Parlamentului SĂ NU PERMITĂ ACCESUL la măsuri de sprijin angajatorilor ce au disponibilizat personal pe durata stării de urgență!

Departamentul de Presă BNS

Login pentru a posta comentarii
Go to top