CONTROALE pe TEREN AMÂNATE de COVID-19. Ce se întâmplă cu BANII FERMIERILOR!

DECIZIE CRIZĂ COVID-19. Pandemia de coronavirus amână o parte din controalele în ferme. În ce condiţii vor putea primi fermierii români banii europeni!

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă că a adaptat măsurile cu caracter special aplicate în ultima perioadă, ca urmare a prevederilor Ordonanţa militară nr. 2 din 21 martie 2020 privind măsuri de preverire a răspândirii COVID-19, a Ordinului MADR nr. 78 din 19.03.2020 privind aprobarea măsurilor necesare desfăşurării activităţilor specifice implementării PNDR 2020 ca urmare a COVID-19, precum şi a hotărârilor emise de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Deciziile aplicate de AFIR, în contextul pandemiei de COVID-19, sunt destinate asigurării continuităţii activităţii şi derulării fondurilor europene acordate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020), în acelaşi timp cu asigurarea condiţiilor necesare protejării sănătăţii beneficiarilor PNDR şi pentru a preveni răspândirea noului coronavirus SARS-CoV-2 (COVID-19).

În acest sens, în funcţie de evoluţia COVID-19 în România, în condiţii de deplină siguranţă şi responsabilitate instituţională, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a stabilit efectuarea vizitelor pe teren de către experţii AFIR după cum urmează:

  1. În cazul proiectelor pentru care beneficiarii au depus tranşe intermediare de plată, experţii AFIR vor putea autoriza plata fără a efectua vizita la locul investiţiei, doar în baza verificării documentare a dosarului cererii de plată; în această situaţie, vizita la locul investiţiei se va efectua la următoarea tranşă de plată;
  2.  În cazul proiectelor pentru care beneficiarii depun cererile de plată tranşa finală, experţii AFIR vor efectua vizita la locul investiţieica EXCEPŢIE de la această regulă, experţii AFIR vor autoriza plata către beneficiari fără a mai efectua vizita la locul investiţiei dacă a fost efectuată anterior cel puţin o vizită pe teren în perioada de implementare şi dacă, în urma analizei efectuate la nivelul conducerii structurilor teritoriale ale AFIR, se constată că zona în care este investiţia este una cu risc epidemiologic ridicat. În această situaţie, vizita la faţa locului se va realiza de către serviciile tehnice ale AFIR în perioada imediat următoare întreruperii restricţiilor cauzate de COVID-19.

De asemenea, la nivelul AFIR se suspendă activitatea de lucru cu publicul la sediul central şi la sediile structuriilor regionale şi judeţene ale AFIR. Astfel, relaţiile cu publicul se vor desfăşura temporar doar în mediul on-line prin intermediul adreselor de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. (petiţii generale/ solicitanţi PNDR) şi Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. (pentru comunicare instituţională), prin intermediul telefonului 031 – 860 27 47 (sau la numerele de telefon ale structurilor teritoriale ale AFIR), prin servicii de curierat la adresa Str. Știrbei Voda, nr. 43, Sector 1, Bucureşti (sau la adresele postale ale structurilor teritoriale ale AFIR) şi prin pagina oficială de Facebook a Agenţiei. Datele de contact ale Oficiilor Judeţene şi ale Centrelor Regionale ale AFIR sunt disponibile pe pagina web a AFIR, www.afir.info, la secţiunea Structuri Teritoriale.

Audienţele acordate de către personalul de conducere al AFIR vor fi acordate exclusiv telefonic.

Totodată, AFIR interzice accesul în sediul central şi în sediile Centrelor Regionale şi ale Oficiilor Judeţene tuturor persoanelor pentru care autorităţile române competente au dispus măsuri de carantină sau de autoizolare, până la expirarea duratei acestora, care au călătorit în ultimele 14 zile într-una din zonele cu risc de contaminare prevăzute în Lista regiunilor şi localităţilor din zona roşie şi zona galbenă cu transmitere a COVID-19 sau care au intrat, în ultimele 14 zile, în contact cu o persoană diagnosticată/ monitorizată pentru o posibilă infecţie cu COVID-19.
Pentru persoane care nu se încadrează în prevederile de mai sus, accesul în sediile de la nivel central, regional şi judeţean este limitat şi condiţionat de justificarea clară a necesităţii prezenţei fizice care nu suportă amânare, precum şi de respectarea strictă a regulilor de siguranţă sanitară şi de semnarea Declaraţiei pe propria răspundere în acest sens, disponibilă la intrarea în sediu. În cazul în care se realizează accesul în sediul AFIR, este obligatorie păstrarea distanţei de cel puţin 1 metru faţă de angajaţii AFIR şi durată a întrevederii trebuie să nu depăşească 15 minute.

Aceste măsuri sunt în vigoare până la o dată care va fi comunicată în mod oficial pe pagina de internet a AFIR, precizează Agenţia, într-un comunicat transmis către AGROINFO.

Sursa

https://www.agroinfo.ro/economic/finantare/controale-pe-teren-amanate-de-covid-19-ce-se-intampla-cu-banii-fermierilor

 

Login pentru a posta comentarii
Go to top