Pășunatul în pădure este una dintre măsurile solicitate de crescătorii de animale care au cerut sprijin în acestă perioadă din partea autorităților. Măsura vine pe fondul unei situații fără precedent: pășunile sunt pârjolite de secetă, iar furajele din multe ferme s-au epuizat.
S-a ajuns chiar la situația în care pompierii sunt solicitați să aproviziționeze cu apă turmele de ovine sau cirezile de vaci. S-a întâmplat recent în comuna Scorțoasa, județul Buzău, unde autoritățile au cerut sprijinul pompierilor buzoieni care au transportat în zonă o cisternă cu apă.
Crescătorii spun că sursele de apă sunt insuficiente, iar ploile căzute în ultima perioadă nu au acoperit toate zonele, iar unde au căzut s-au dovedit insuficiente.
”Sunt crescători de animale, oi în special, în zona de câmp care nu mai au unde duce animalele la păscut pentru că iarba care a fost s-a uscat. Nu a plouat și nu mai crește”, a declarat George Sava, fost secretar în Ministerul Agriculturii. Acesta apreciază că fermierii ar trebui lăsați cu animalele în pădure, în perioada secetei.
”Știu un fermier cu aproximativ 1.200 de oi care spune că a consumat și furajele uscate rămase peste iarnă şi se plângea că nu ştie ce o sa facă mai departe. Ar trebui să îi lase să intre în pădure cu ele, acolo unde acestea există”, a mai adăugat George Sava.
Ministerul Agriculturii a anunțat că ”toți cei care vor suferi pagube din cauza secetei vor primi despăgubiri”. Astfel că, toate comitetele pentru situații de urgență vor evalua dimensiunea pagubelor, astfel încât să existe o imagine cât mai obiectivă.
Ultimele despăgubiri plătite fermierilor la nivel național au fost în 2015, când cele mai afectate culturi au fost cea de porumb și de floarea-soarelui. La acel moment au fost despăgubite și pierderile suferite în urma secetei pe pășuni, fânețe sau la plantele pentru nutreț.