Noua lege a vânzării terenurilor agricole, atacată la CCR de către PNL și USR!

Noua lege a vânzării terenurilor agricole va fi atacată la Curtea Constituțională a României. Actul normativ a fost adoptat în Camera Deputaților săptămâna trecută, iar printre prevederile sale importante este și cea că limitează accesul străinilor la cumpărarea pământului românesc.

PNL și USR au formulat o sesizare de neconstituționalitate împotriva legii PSD care impune o serie de interdicții pentru cetățenii străini care doresc să cumpere terenuri în România. Practic, liberalii și cei de la USR vor ataca la Curte legea votată de plenul Camerei Deputaților cu un număr mare de voturi: 205 pentru şi 96 de împotrivă.

Potrivit sesizării către CCR, citate de www.g4media.ro,  legea este neconstituțională deoarece instituie obligația românilor deținători de terenuri de a se adresa cu prioritate anumitor latifundiari, mai exact celor care au societăți de exploatație agricolă de cel puțin cinci ani in zona agricolă respectivă.

De asemenea, mai subliniază PNL și USR, legea încalcă principiul proporționalității, deoarece restrânge nejustificat dreptul de proprietate, fără a exista vreo cauză de catastrofă socială sau de calamitate naturală pentru a fi aplicabilă dispoziția art.53 din Constituție. O altă critică se referă la faptul că legea impune o dublă impozitare asupra sumelor obținute de cetățenii care își vând un teren în mai putin de 8 ani de la dobândire, situație aplicabilă inclusiv în cazul în care terenul a fost dobândit prin moștenire, ceea ce, avertizează PNL și USR, afectează implicit dreptul fundamental la dobândirea unei moșteniri prevăzut de Constituție.

S-a încălcat principiul bicameralismului

Nu în ultimul rând, se mai precizează în sesizare, legea ar afecta libera circulație a terenurilor, lucru care va duce la scăderea valorii de piață a acestora. În ceea ce privește criticile privind forma legii, PNL și USR arată că aceasta a fost adoptată în Camera Deputaților într-o formă semnificativ diferită față de cea a Senatului, încălcându-se astfel principiul bicameralismului.

Reamintim că proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului a fost votat pe 3 iunie de Camera Deputaților.

Principala prevedere din acest proiect este stabilirea interdicției către cetățenii străini care doresc să cumpere terenuri în România.

Legea votată în Parlament, schimbă și categoriile de persoane care au dreptul de preemţiune. Astfel, arendașii care vor dori să cumpere un  teren agricol trebuie să facă dovada reşedinţei sau domiciliului pe teritoriul naţional pe o perioadă de 5 ani anterior încercării de cumpărare, cu doi ani mai mult faţă de prevederile în vigoare. Dacă dreptul de preemţiune e exercitat de un tânăr fermier, adică de o persoană de sub 40 de ani, acesta trebuie să dovedească domiciliul stabilit pe teritoriu naţional cu cel puţin un an anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole.

Despre Legea terenurilor 2020 citiți pe larg aici: Legea vânzării terenurilor agricole 2020. Noile condiții pentru a cumpăra sau vinde pământ în România

Login pentru a posta comentarii
giweather joomla module

Go to top