AGROSTAR

AGROSTAR

 

 

Fermierii români devin o voce din ce în ce mai puternică la Bruxelles. Astăzi, joi – 16 noiembrie, România, prin Alianța pentru Agricultură și Cooperare, a reușit să câștige o poziție-cheie într-o structură de care depinde politica subvențiilor pentru fermierii români și nu numai.

 

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România, LAPAR, organizație ce deține în prezent președinția AAC, a anunțat că Liliana Piron, Director Executiv al LAPAR, a fost aleasă Prim-vicepreședinte a Grupului de lucru Plăți Directe din cadrul COPA.

”România, prin Alianța pentru Agricultură și Cooperare, are un post de Prim-vicepreședinte în cadrul unuia dintre cele mai importante grupuri de lucru ale COPA-COGECA, cea mai importantă organizaţie în reprezentarea intereselor agricultorilor, la Bruxelles. Rezultatul ne onoreaz. Am obținut 83 de voturi. Danemarca a obținut 72, iar Germania, 33. Felicitări, Liliana! Felicitări, LAPAR!”, se arată în mesajul organizației de fermieri care a mulțumit colegilor din AAC pentru susținerea acordată în nominalizarea și alegerea Lilianei Piron.

 

LAPAR a publicat și discursul cu care Liliana Piron i-a convins pe colegii europeni de la COPA, astăzi, la Bruxelles, să îi acorde vot de încredere pentru poziția din conducerea Grupului Plăți Directe: ”Sunt Liliana Piron, din România. Mulți dintre dumneavoastră mă cunoașteți deja din ședintele de lucru de la Grupul Plăți Directe, Dezvoltare Rurală și, de asemenea, din cadrul Grupului de lucru dedicat Aspectelor Legale și Fiscale. Sunt jurist de profesie, iar alături de colegii mei din Alianța pentru Agricultură și Cooperare, ne-am implicat activ inclusiv la nivel național, în ceea ce privește definirea Planul Național Strategic. Ceea ce se întâmplă la nivel european este, de asemenea, crucial și sunt încrezătoare că, împreună cu dumneavoastră și bazându-ne pe experiențele noastre colective, putem dezvolta un nou program care este mai ușor de implementat pentru fermierii noștri.

În perspectiva noastră, a discuta despre zonele rurale fără a lua în considerare fermierii, este absurd. Prin urmare, ne propunem, împreună cu voi toți, să ușurăm viața fermierilor noștri, facilitând un acces mai ușor la veniturile lor economice. Sustenabilitatea este de neatins dacă fermierii sunt nemulțumiți de veniturile lor sau dacă ei iși abandoneze pământul. Mă bazez pe sprijinul dumneavoastra și sunt încrezătoare că, așa cum mă bazez pe dumneavoastră și dumneavoastră puteți conta pe mine. Sunt aici pentru a răspunde la orice întrebări referitoare la situația din România”.

 

Agricultura românească – recunoaștere la nivel european

Vă reamintim că Alianța pentru Agricultură și Cooperare, structură formată din Federația Națională PRO AGRO, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV și Asociația Forța Fermierilor – AFF, a reușit să obțină recunoașterea agriculturii românești la nivelul celei mai puternice structuri de reprezentare a acestui sector la Bruxelles, COPA-COGECA. AAC a câștigat în prezent trei poziții-cheie în structura COPA – o funcție de Vicepreședinte al COPA pentru care a fost ales Marius Micu (Federația Națională PRO AGRO), o funcție de Vicepreședinte al GL Cereale pentru care a fost ales Alexandru Țachianu (Federația Națională PRO AGRO) și, acum, a treia funcție importantă, cea de Prim-vicepreședinte al GL Plăți Directe pentru care a fost aleasă Liliana Piron (LAPAR).

 

Sursa:

https://agrointel.ro/277812/liliana-piron-director-executiv-lapar-a-fost-aleasa-vicepresedinte-al-gl-plati-directe-in-cadrul-copa/

 

Forma finală pentru noua structură de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), adoptată în urma necesității unei reorganizări, este gata, a afirmat chiar secretarul de stat, Adrian Pintea, cel care coordonează grupul de lucru pentru reorganizarea MADR.

 

Invitat în cadrul emisiunii Agrostrategia, o coproducție Agrointeligența – AGROINTEL.RO și TVR, la ediția de luni – 6 noiembrie, Adrian Pintea a vorbit detaliat despre Proiectul de reorganizare al Ministerului Agriculturii, accentuând faptul că atât angajații din instituțiile subordonate MADR cât și fermierii nu vor avea de suferit în urma schimbărilor.

Citiți și: Reorganizare la MADR! Mai puțini șefi și mai puțină birocrație. Lista structurilor vizate!

Adrian Pintea, MADR: Nimeni nu va rămâne fără un loc de muncă

 

Secretarul de stat în MADR, Adrian Pintea, a dat asigurări că fermierii nu vor mai merge din instituție în instituție pentru a-și rezolva problemele, iar salariații nu își vor pierde locurile de muncă.

”Toți salariații sau fermierii trebuie să știe un lucru: pe de o parte salariații – trebuie să știe că niciunul nu va rămâne fără un loc de muncă, din actualii angajați, iar fermierii nu vor avea de suferit. Noi ne dorim, ca în multe țări ale Uniunii Europene, ca un fermier care a venit într-o instituție a Agriculturii să nu fie plimbat de pe o stradă pe alta, de la o instituție la alta, deci toate informațiile le găsești acolo și problema ta să fie rezolvată, fără să mai meargă în zece locuri”, a menționat Adrian Pintea.

APIA, AFIR și ANIF nu vor fi afectate de restructurarea administrativă

Conform celor spuse de Adrian Pintea la Agrostrategia, în special instituțiile care lucrează cu fonduri europene, nu vor suferi absolut nicio schimbare.

”Vor rămâne ca instituții de sine stătătoare să le spun așa: APIA, AFIR, pentru că sunt instituții care gestionează fondurile europene și ar fi un lucru rău din punctul meu de vedere și al Ministerului, un sistem care funcționează, fiind și în plin proces de acordare a plăților, cei de la AFIR fiind într-un plin proces de lansare a unor proiecte, noi acum să ne apucăm….ca jumătate de an să nu primească nimeni nimic. Și ANIF…restul instituțiilor publice, subordonate Ministerului Agriculturii, vor intra sub umbrela Direcțiilor Agricole Județene, la nivel local”, a menționat coordonatorul procesului de restructurare din MADR, secretarul de stat, Adrian Pintea.

 

Agenția pentru Domeniile Statului va fi Direcție generală în cadrul ministerului

Unele schimbări vor fi, totuși resimțite, astfel că ANF ar putea deveni o instituție independentă, ADS va fi o direcție generală la nivelul Ministerului Agriculturii, la fel și ANZ, a explicat Adrian Pintea.

”La nivel central, cum e de exemplu ADS-ul, va fi o direcție generală la nivelul Ministerului Agriculturii. La fel va fi și ANZ-ul și celelalte instituții. Zona fitosanitară, aici avem o discuție, probabil o să rămână așa cum sunt în multe state membre în care să fie cumva omologul ANSVSA-ului, astfel încât această instituție să primească o denumire, Autoritatea Română de Siguranță Fito-Veterinară a României. De ce? Pentru că sunt foarte multe deplasări, Așa cum merge Ministerul Agriculturii la DIGI Agri, la fel și ei, merg ambele instituții, atât ANSVSA-ul cât și ANF-ul, astfel încât să știm: această instituție se ocupă ”de om” și pe parte vegetală și pe parte animală, astfel încât siguranța alimentară a omului să fie asigurată. Nu se vrea unificare, ci cumva să-i pui în paralel și o pălărie deasupra, că nici să-i bulversezi, cumva structurile să se păstreze sub o umbrelă”, a punctat Adrian Pintea.

 

Adrian Pintea: Avem o formă finală a noii structuri 

Pentru a realiza un proces de restructurare cât mai eficace, secretarul de stat Adrian Pintea a arătat că a coordonat grupul de lucru, fiind numit de ministrul Agriculturii, Florin Barbu, special pentru această misiune.

”S-a format un grup de lucru și într-adevăr așa am spus, am fost desemnat de ministrul Barbu să coordonez acest grup de lucru din care face parte juridicul și Secretarul General și toți cei care avem putere de decizie, categoric sub coordonarea ministrului Barbu. Am avut întâlniri de lucru după promulgare, noi deja oricum creionasem ceva, acum fiind și formă oficială, pentru că știți că au circulat și alte variante. Asta este forma finală, lucrul important este că cele două instituții, nici APIA, nici AFIR-ul, niciun fermier nu va fi bulversat, nici funcționarii APIA, toată lumea va rămâne exact în aceeași formă cum sunt astăzi, la fel și colegii de la AFIR. Nimic nu se va schimba. Fermierul când se duce la direcțiile agricole trebuie să-și rezolve toate probleme exceptând APIA sau AFIR, aici fiind cu fonduri europene, la cele două instituții care răspund de acest lucru, iar în rest, orice fel de problemă ar avea un fermier dintr-un județ X, la Direcția Agricolă trebuie să-și găsească rezolvarea”, a spus Adrian Pintea.

Direcțiile Agricole Județene rămân în subordinea ministerului

Fermierii își vor putea rezolva majoritatea problemelor la Direcțiile Agricole Județene. Mai mult angajații din unele structuri ale MADR vor putea beneficia chiar de măriri de salariu, însă posturile vacante vor fi tăiate din organigramă.

 

”Direcțiile Agricole rămân în continuare în subordinea Ministerului Agriculturii și vom face, cum am eu, ca secretar de stat, coordonez toate direcțiile agricole din țara asta. Va fi o structură centrală care se va ocupa, orice problemă are Direcția Agricolă din județul X, va transmite la Central și de acolo la Secretarul de stat. Și organigrama Ministerului Agriculturii nu vrem să fie foarte stufoasă. Prin această lege, undeva peste 700 de posturi au fost vacantate, adică cele vacante au fost scoase din organigramă, au fost tăiate, să-i spunem așa, au rămas doar posturile unice și posturile de conducere și în urma organizării cu siguranță va rămâne un beneficiu din punct de vedere bugetar, dacă ne referim la bugetul țării, dar și din punct de vedere salarial, sunt unele instituții unde vor crește salariile, dar din toată creșterea care va fi, tot va fi un beneficiu pentru bugetul statului”, a declarat secretarul de stat Adrian Pintea, la Agrostrategia, emisiune ce poate fi urmărită de luni până joi, la TVR1, de la ora 10:00.

 

Sursa:

https://agrointel.ro/276569/agentiile-din-ministerul-agriculturii-care-scapa-de-reorganizare/

 

 

Creșterea, sacrificarea porcilor în gospodăria țărănească și comercializarea acestora nu vor fi interzise, dă asigurări ANSVSA – Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Printr-un comunicat de presă, Autoritatea își declară susținerea pentru tradiția creșterii porcului în țara noastră.

 

Susținerea creșterii tradiționale a porcului în gopodării și a proprietarilor de porci din mediul rural este o prioritate a Aurorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), se arată într-un comunicat de presă.

 

ANSVSA modifică legislația prin care se interzicea comercializarea porcilor crescuți tradițional

Creșterea, sacrificarea porcilor în gospodăria țărănească și comercializarea acestora nu va fi interzisă. ANSVSA transmite românilor că își vor putea sacrifica fără probleme porcii înainte de Crăciun, în propriile gospodării.

În acest sens, ANSVSA modifică Ordinul nr. 130/2023, care aprobă Normele specifice de aplicare a Legii nr. 122/2023, prin introducerea unei prevederi prin care se pot comercializa porcinele din gospodărie numai în condițiile în care un medic veterinar de liberă practică împuternicit de DSVSA județene, va completa o fișă de examinare clinică, care certifică statusul de sănătate al animalului respectiv (care trebuie să fie identificat și înregistrat în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor – SNIIA)”, se arată în comunicarea oficială care menționează și că ”prevederea are în vedere stabilirea stării de sănătate a animalului care urmează a fi comercializat, astfel încât să împiedice mișcarea animalelor care ar putea contribui la răspândirea virusului PPA”.

”În vederea asigurării concordanței cu Regulamentul (UE) nr. 594/2023 și Legea nr. 122/2023, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a elaborat și emis două acte normative esențiale: Ordinul nr. 130/2023, care aprobă Normele specifice de aplicare a Legii nr. 122/2023, și Ordinul comun nr. 132/418/2023, emis împreună cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), care stabilește condițiile și cerințele de biosecuritate pentru exploatațiile noncomerciale de porcine. ANSVSA reamintește tuturor deținătorilor de exploatații noncomerciale de porcine importanța respectării normelor de biosecuritate și a regulamentelor în vigoare, în vederea prevenirii și combaterii pestei porcine și a altor riscuri asociate”, se mai arată în comunicatul de presă.

 

Vă reamintim că pe 30 octombrie, Agrointeligența – AGROINTEL.RO anunța în premieră intrarea în vigoare a noilor reguli pentru creșterea porcilor în gospodării. Conform acestora, comercializarea porcilor crescuți tradițional era interzisă fără înregistrarea fiscală a micilor crescători de suine. În urma scandalului mediatic iscat la nivel național, astăzi, luni – 6 noiembrie, ministrul Agriculturii, Florin Barbu a convocat o ședință de urgență la MADR unde s-a elaborat un nou ordin care să vine să repare eroare prin care porcul din gospodăria țăranului devenea o infracțiune.

 

Sursa:

https://agrointel.ro/276505/ansvsa-anunt-de-ultima-ora-despre-cresterea-si-vanzarea-porcilor-din-gospodaria-taraneasca/

 

 

Terenul unei stațiuni de cercetare ar putea fi împuținat din dorința unor parlamentari de a înființa….o grădiniță. Suprafața pe care se vrea construită grădinița este de peste două hectare și va fi luată din patrimoniul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava.

 

Ghervazen Longher, deputat al minorității poloneze în România, a depus în Parlament un proiect de lege prin care o suprafață de 2,24 hectare de teren intravilan aparținând SDCA din Moara, județul Suceava, să treacă înîn proprietatea privată a comunei Moara, imobil ce va fi folosit pentru construirea unei grădinițe. Alături de parlamentarul Longher au semnat inițiativa și alți 18 parlamentari din partea minorităților, PNL și PSD.

Tot anul acesta s-a încercat ruperea a 20 de hectare de la Stațiunea din Moara, județul Suceava

Pentru a doua oară într-un an, parlamentarii pun gând rău terenurilor Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava. Dacă la începutul acestui an, în Parlament se vota cedarea a 20 de hectare din patrimoniul SCDA către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, acum parlamentarii vor să rupă 2,24 de hectare pentru a fi construită o grădiniță.

Vă reaminim că în aprilie, președintele Iohannis a sesizat Curtea Constituțională cu privire la legea adoptată de Parlament pentru ca SCDA să piardă 20 de hectare de teren. Sesizarea Cotroceniului a avut câștig de cauză și patrimoniul SCDA a scăpat ca prin urechile acului. Acum, din nou, este luat cu asalt pentru un nou scop educațional: o grădiniță.

 

Motivul invocat pentru ruperea suprafeței de la stațiune este că, fără aceasta, există riscul pierderii unei investiții în valoare de circa 2,5 milioane de lei prin Programul Operațional Regional 2014-2020, ce constă în construirea unei grădinițe în satul Bulai. Totodată, terenul ar putea servi și la amenajarea unui parc și a unei anexe sociale în satul Bulai.

satul Bulai, judetul Suceava
Construirea unei grădinițe în satul Bulai, prioritară față de cercetarea în agricultură (foto: suceava.photos)

Stațiunea de cercetare agricolă pierde „teren” în fața unei grădinițe

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava și-ar putea pierde un teren din administrare după ce, în Senat, s-a depus un proiect de lege prin care imobilul de o suprafață de 2,24 hectare va fi trecut în proprietatea privată a comunei Moara. Se plănuiește ca terenul să fie loc pentru o grădiniță în satul Bulai, dar și pentru un parc și o anexă socială. Deputații au justificat propunerea prin „lipsa acută” de terenuri a comunei Moara, dar și a nevoii localnicilor de a avea o grădiniță și spații de agrement, având în vedere populația tânără, cu mulți copii.

Justificarea şi urgența iniţierii acestui act normativ derivă şi din faptul că, pe data de 13.10.2020, a fost semnat Contractul de lucrări nr. 3406 între Ministerul Educației Naționale – Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Reţelei Şcolare şi Universitare și Asocierea S.C. VALMEK CONSTRUCT S.R.L. – S.C. ADMIN CONSTRUCT MANAGEMENT S.R.L., privind execuția obiectivului sus-menţionat, cu termen de execuție de 12 luni de la primirea ordinului de începere, cu obligaţia achizitorului de a pune la dispoziție amplasamentul lucrării, liber de orice sarcină.

 

Pentru ca stațiunea de cercetare de la Moara să rămână fără cele 2,24 de hectare de teren, proiectul de lege trebuie să treacă de Senat, să fie aprobat la votul final din Camera Deputaților și să parcurgă perioada în care noua lege poate fi contestată la Curtea Constituțională. Actul normativ va intra în vigoare după promulgarea lui de către președintele României și publicarea în Monitorul Oficial.

 

Sursa:

https://agrointel.ro/276450/parlamentarii-vor-sa-ia-din-terenul-unei-statiuni-pentru-a-face-o-gradinita/

 

 

Avans APIA 2023 la ovine și caprine –  plata maximă și minimă pe fermă. Crescătorii de animale urmează să primească prima tranșă de bani în conturi, după ce Ministerul Agriculturii a anunțat deja cuantumurile pe cap de animal iar acestea urmează să fie aprobate de Guvern și publicate în Monitorul Oficial.

 

Așa cum Agrointeligența-AGROINTEL.RO a anunțat, Ministerul Agriculturii a lansat pe 1 noiembrie un proiect de ordin prin care a fost stabilit cuantumul pe cap de animal pentru PD-24 Sprijin cuplat pentru venit – ovine-caprine, schemă are urmează să intre în perioada următoare la prima tranșă de plată în avans pentru subvențiile din 2023.

 

Subvenția în avans pentru crescătorii de oi și capre, în 2023

Avans APIA 2023 – oi și capre. Cuantumuri stabilite

Cuantumul stabilit de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) pentru PD-24 Sprijin cuplat pentru venit – ovine-caprine este de 16,9448 euro/cap de animal. Subvenția se achită fermierilor în lei, la cursul stabilit de 4,9735 lei pentru un euro. Astfel, fermierii vor primi direct în conturi subvenția de 84,2749 lei/cap de oaie sau de capră. 

 

Reamintim că în campania 2022 crescătorii de ovine și de caprine au primit o plată de 15,91 euro/cap de animal, adică 78,73 de lei/cap, mai puțin cu circa 5,54 de lei față de campania actuală de plăți.

 

Avans APIA oi și capre 2023 – calcul

Oierii vor primi în avans direct în conturi 70 la sută din plata integrală stabilită pentru campania 2023, adică 84,2749 lei/cap de oaie sau capră. Restul banilor vor fi plătiți din 2 decembrie, conform unui calendar transmis oficial.

 

Calculul pe cap de oaie sau capră în avans este următorul:

84,2749 lei/cap X 70% = 58,9924 lei/cap – suma în avans pe cap de oaie/capră primită în 2023 direct în conturi la prima tranșă APIA de plată.

 

Avans APIA 2023 ovine și caprine: plata minimă pe fermă

Agrointeligența-AGROINTEL.RO a făcut un calcul privind plățile ce vor intra direct în conturile crescătorilor de ovine și caprine având în vedere numărul minim și maxim al efectivelor care pot fi eligibile la plată.

La plata sprijinului cuplat se ia în calcul plata pentru efectivul minim care este eligibil la APIA, respectiv 150 de capete la ovine sau 60 de capete pentru zona montană. În cazul caprelor efectivul minim este de 50 de capete.

Pentru campania 2023 calculul pentru plata minimă pe care o primesc fermierii este:

  • Calcul avans APIA ovine – efectiv minim de 150 de capete: 58,9924 lei/cap de lei/cap X 150 de capete = 8.848,86 lei subvenția pentru efectivul minim la plată în avans pentru 2023 la ovine;
  • Calcul avans APIA ovine – efectiv minim de 60 de capete (zona montană): 58,9924 lei/cap de lei/cap X 60 de capete = 3.539,544 lei subvenția pentru efectivul minim la plată în avans pentru 2023 pentru ovine.
  • Avans APIA caprine – efectiv minim de 60 de capete: 58,9924 lei/cap de lei/cap X 50 de capete =2.949,62 lei/ plata minimă în avans pentru capre.

Avans APIA 2023 ovine și caprine: plata maximă pe fermă

În cazul efectivelor maxime pentru care oierii sau crescătorii de capre au putut cere subvenție pentru campania 2023 acestea se raportează la 500 de capete animale, atât în zonele de câmpie cât și cele montane. Pentru campania 2023 calculul pentru plata maximă pe care o primesc fermierii este:

  • Calcul avans APIA ovine și caprine – plată maximă pe fermă: 58,9924 lei/cap de lei/cap X 500 de capete = 29.496,2 lei subvenția în avans pentru efectivul maxim la plată pentru 2023.

Avans APIA ovine și caprine. Când încep plățile

Avansul pentru oi și capre urmează să ajungă în conturile fermierilor după ce Guvernul va aproba Ordinul pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 447/2023 pentru aprobarea în anul 2023 a realocării sumelor și stabilirea condițiilor de acordare a avansului pentru plățile directe decuplate finanțate din FEGA, din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027. Pentru a intra în vigoare, actul normativ trebuie să fie publicat în Monitorul Oficial.

 

Crescătorii așteaptă ca documentul să intre în această săptămână la aprobarea în ședință de Guvern astfel încât APIA să poată începe spre sfârșitul săptămânii și aceste plăți.

 

Sursa:

https://agrointel.ro/276452/avans-apia-ovine-si-caprine-2023-calcul-plati/

 

 

Banii pentru plata avansului încep să intre într-un ritm alert în conturi începând de astăzi, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Adrian Pintea.

Adrian Pintea, Secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a anunțat astăzi, luni – 6 noiembrie la emisiunea AgroStrategia de pe TVR 1 că plățile pentru prima tranșă de subvenții au intrat în ”ritm alert” astfel că fermierii pot verifica conturile pentru sumele pe care le așteaptă.

 

 

Adrian Pintea, MADR: Începând de astăzi vor vedea fermierii zilnic bani în conturi pentru că autorizarea este într-un ritm alert

 

Oficialul MADR a dezvăluit în premieră pentru emisiunea AgroStrategia că începând de astăzi plata pentru avansul din subvenții a intrat într-un ritm alert iar fermierii vor primi zilnic bani în conturi.

”Săptămâna trecută începând de miercuri s-au clarificat lucrurile cu Ministerul Finanțelor și s-au pus toate detaliile la punct. Noi aveam deja 1 miliard de euro asigurat de Guvernul României prin bugetul Ministerului Agriculturii pentru plățile în avans. Astăzi este luni și începând de astăzi vor vedea fermierii zilnic bani în conturi pentru că autorizarea este într-un ritm alert. Deci de astăzi încolo fermierii zilnic pot să verifice conturile și cu siguranță banii vor intra”, a explicat Adrian Pintea.

 

Fermierii vor primi 1 miliard de euro în conturi, până la 30 noiembrie

Secretarul de stat, Adrian Pintea, a dat asigurări că fermierii vor primi până la 30 noiembrie, când se încheie campania de plăți în avans, 1 miliard de euro pentru prima tranșă de plată.

 

”Și target-ul stabilit pentru APIA este ca și anul acesta să plătească 1 miliard de euro, bani care să fie acordaț fermierilor în această lună și jumătate cât este perioada de avans, respectiv 16 octombrie – 30 noiembrie. La 30 noiembrie se închide plata avansului iar începând cu 2 decembrie se demarează plata finală”, a detaliat Adrian Pintea.

 

Sursa:

https://agrointel.ro/276467/oficial-madr-despre-avansul-apia-verificati-conturile-plati-in-ritm-alert-de-astazi/

 

Forma finală pentru noua structură de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), adoptată în urma necesității unei reorganizări, este gata, a afirmat chiar secretarul de stat, Adrian Pintea, cel care coordonează grupul de lucru pentru reorganizarea MADR.

 Invitat în cadrul emisiunii Agrostrategia, o coproducție Agrointeligența – AGROINTEL.RO și TVR, la ediția de luni – 6 noiembrie, Adrian Pintea a vorbit detaliat despre Proiectul de reorganizare al Ministerului Agriculturii, accentuând faptul că atât angajații din instituțiile subordonate MADR cât și fermierii nu vor avea de suferit în urma schimbărilor.

 

Adrian Pintea, MADR: Nimeni nu va rămâne fără un loc de muncă

 Secretarul de stat în MADR, Adrian Pintea, a dat asigurări că fermierii nu vor mai merge din instituție în instituție pentru a-și rezolva problemele, iar salariații nu își vor pierde locurile de muncă.

”Toți salariații sau fermierii trebuie să știe un lucru: pe de o parte salariații – trebuie să știe că niciunul nu va rămâne fără un loc de muncă, din actualii angajați, iar fermierii nu vor avea de suferit. Noi ne dorim, ca în multe țări ale Uniunii Europene, ca un fermier care a venit într-o instituție a Agriculturii să nu fie plimbat de pe o stradă pe alta, de la o instituție la alta, deci toate informațiile le găsești acolo și problema ta să fie rezolvată, fără să mai meargă în zece locuri”, a menționat Adrian Pintea.

 

APIA, AFIR și ANIF nu vor fi afectate de restructurarea administrativă

Conform celor spuse de Adrian Pintea la Agrostrategia, în special instituțiile care lucrează cu fonduri europene, nu vor suferi absolut nicio schimbare.

”Vor rămâne ca instituții de sine stătătoare să le spun așa: APIA, AFIR, pentru că sunt instituții care gestionează fondurile europene și ar fi un lucru rău din punctul meu de vedere și al Ministerului, un sistem care funcționează, fiind și în plin proces de acordare a plăților, cei de la AFIR fiind într-un plin proces de lansare a unor proiecte, noi acum să ne apucăm….ca jumătate de an să nu primească nimeni nimic. Și ANIF…restul instituțiilor publice, subordonate Ministerului Agriculturii, vor intra sub umbrela Direcțiilor Agricole Județene, la nivel local”, a menționat coordonatorul procesului de restructurare din MADR, secretarul de stat, Adrian Pintea.

 

Agenția pentru Domeniile Statului va fi Direcție generală în cadrul ministerului

Unele schimbări vor fi, totuși resimțite, astfel că ANF ar putea deveni o instituție independentă, ADS va fi o direcție generală la nivelul Ministerului Agriculturii, la fel și ANZ, a explicat Adrian Pintea.

”La nivel central, cum e de exemplu ADS-ul, va fi o direcție generală la nivelul Ministerului Agriculturii. La fel va fi și ANZ-ul și celelalte instituții. Zona fitosanitară, aici avem o discuție, probabil o să rămână așa cum sunt în multe state membre în care să fie cumva omologul ANSVSA-ului, astfel încât această instituție să primească o denumire, Autoritatea Română de Siguranță Fito-Veterinară a României. De ce? Pentru că sunt foarte multe deplasări, Așa cum merge Ministerul Agriculturii la DIGI Agri, la fel și ei, merg ambele instituții, atât ANSVSA-ul cât și ANF-ul, astfel încât să știm: această instituție se ocupă ”de om” și pe parte vegetală și pe parte animală, astfel încât siguranța alimentară a omului să fie asigurată. Nu se vrea unificare, ci cumva să-i pui în paralel și o pălărie deasupra, că nici să-i bulversezi, cumva structurile să se păstreze sub o umbrelă”, a punctat Adrian Pintea.

 

Adrian Pintea: Avem o formă finală a noii structuri 

Pentru a realiza un proces de restructurare cât mai eficace, secretarul de stat Adrian Pintea a arătat că a coordonat grupul de lucru, fiind numit de ministrul Agriculturii, Florin Barbu, special pentru această misiune.

”S-a format un grup de lucru și într-adevăr așa am spus, am fost desemnat de ministrul Barbu să coordonez acest grup de lucru din care face parte juridicul și Secretarul General și toți cei care avem putere de decizie, categoric sub coordonarea ministrului Barbu. Am avut întâlniri de lucru după promulgare, noi deja oricum creionasem ceva, acum fiind și formă oficială, pentru că știți că au circulat și alte variante. Asta este forma finală, lucrul important este că cele două instituții, nici APIA, nici AFIR-ul, niciun fermier nu va fi bulversat, nici funcționarii APIA, toată lumea va rămâne exact în aceeași formă cum sunt astăzi, la fel și colegii de la AFIR. Nimic nu se va schimba. Fermierul când se duce la direcțiile agricole trebuie să-și rezolve toate probleme exceptând APIA sau AFIR, aici fiind cu fonduri europene, la cele două instituții care răspund de acest lucru, iar în rest, orice fel de problemă ar avea un fermier dintr-un județ X, la Direcția Agricolă trebuie să-și găsească rezolvarea”, a spus Adrian Pintea.

Direcțiile Agricole Județene rămân în subordinea ministerului

Fermierii își vor putea rezolva majoritatea problemelor la Direcțiile Agricole Județene. Mai mult angajații din unele structuri ale MADR vor putea beneficia chiar de măriri de salariu, însă posturile vacante vor fi tăiate din organigramă.

”Direcțiile Agricole rămân în continuare în subordinea Ministerului Agriculturii și vom face, cum am eu, ca secretar de stat, coordonez toate direcțiile agricole din țara asta. Va fi o structură centrală care se va ocupa, orice problemă are Direcția Agricolă din județul X, va transmite la Central și de acolo la Secretarul de stat. Și organigrama Ministerului Agriculturii nu vrem să fie foarte stufoasă. Prin această lege, undeva peste 700 de posturi au fost vacantate, adică cele vacante au fost scoase din organigramă, au fost tăiate, să-i spunem așa, au rămas doar posturile unice și posturile de conducere și în urma organizării cu siguranță va rămâne un beneficiu din punct de vedere bugetar, dacă ne referim la bugetul țării, dar și din punct de vedere salarial, sunt unele instituții unde vor crește salariile, dar din toată creșterea care va fi, tot va fi un beneficiu pentru bugetul statului”, a declarat secretarul de stat Adrian Pintea, la Agrostrategia, emisiune ce poate fi urmărită de luni până joi, la TVR1, de la ora 10:00.

 

Sursa:

https://agrointel.ro/276569/agentiile-din-ministerul-agriculturii-care-scapa-de-reorganizare/

Blocul Național Sindical (BNS) și Federația Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate anunță că angajații Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, ai Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, ai Caselor Județene de Asigurări de Sănătate și ai Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești intră de joi, 2 noiembrie, în protest generalizat pe perioada nedeterminată, potrivit unui comunicat de presă.

 

Sindicaliștii cer creșteri de salarii și susțin că veniturile lor nu au crescut din 2018.

BNS arată că un proiect de lege care prevedea creșteri de salarii, inițiat chiar de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a fost retras de la vot în ultimul moment.

Sindicaliștii susțin că, legea promovată de guvern pentru modificările fiscale a dus la plecarea a peste 100 de salariați din CNAS.

Sindicatul anunță că de joi, 2 noiembrie 2023, activitatea de relații cu publicul va fi grav perturbată, inclusiv procesarea tuturor documentelor venite de la furnizorii de servicii, de la companii (concedii medicale) și a programelor naționale de sănătate, din cauza faptului că majoritatea salariaților din CNAS, CASMB,CJAS-uri și OPSNAJ intră în protest generalizat pe perioadă nedeterminată.

 

”Nu am cerut rectificări bugetare! Resursele financiare necesare salariilor noastre sunt insignifiante și se regăsesc deja în bugetul CNAS datorită economiilor făcute la fondul de salarii pe parcursul acestui an. Atragem încă o dată atenția că, în ultimii 4 ani, prin plecări voluntare, această instituție a pierdut peste 25% din totalul salariaților din motive de politică salarială. Avem nevoie de o soluție juridică pentru a putea plăti salarii corecte lucrătorilor din CNAS, CASMB, CAS județene și OPSNAJ”, se arată în comunicatul citat.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate este una dintre instituțiile bugetare cu cel mai mare buget anual. În 2022, CNAS a avut venituri de 51 de miliarde de lei, adică peste 10 miliarde de euro. De modul în care împarte taxele plătite de contribuabili depinde finanțarea spitalelor de stat și private din România.

 

Sursa:

https://www.g4media.ro/sindicalistii-din-casa-de-asigurari-de-sanatate-anunta-protest-si-perturbarea-serviciilor-pentru-pacienti-ei-cer-cresteri-de-salarii.html

 

 

Guvernul a aprobat actul normativ prin care se prelungește limitarea adaosului comercial la unele alimente de bază pentru încă 3 luni și a adăugat alte nouă  produse la lista existentă. O altă măsură aprobată vizează produsele agricole și alimentare care intră pe teritoriul României și nu sunt introduse în procesul de procesare/abatorizare. În cazul acestora cota de adaos comercial va fi de maxim 5% față de prețul de achiziție

 

În Ședința de Guvern de astăzi, vineri – 27 octombrie, a fost aprobată Ordonanța de Urgență ce vizează modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creșterii excesive a prețurilor la unele produse agricole și alimentare, conform unui comunicat remis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

 

Lista alimentelor cu adaos comercial limitat a fost mărită cu încă 9 produse

Prin actul normativ de modificare a OUG nr. 67/2023 au fost introduse pe lista cu produse agricole și alimentare cu adaos limitat și carnea tocată, usturoiul, orezul, bulionul de roșii, cozonacul, margarina, drojdia, smântâna și perele, a transmis MADR.

”Având în vedere că urmează perioada de iarnă, când cheltuielile cu utilitățile în locuințe și gospodării cresc și, ținând cont de faptul că în perioada sărbătorilor de iarnă nevoia de consum crește, iar bugetul destinat cumpărăturilor vizează cu preponderență achiziția de alimente, pentru a veni în întâmpinarea consumatorilor, s-a considerat ca fiind necesară extinderea perioadei de aplicare a prevederilor OUG nr.67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creșterii excesive a prețurilor la unele produse agricole și alimentare pentru o nouă perioadă de 90 de zile.  Actul normativ de modificare a OUG nr. 67/2023 prevede extinderea listei cu produse agricole și alimentare cu următoarele produse: carne tocată, usturoi, orez, bulion de roșii, cozonac, margarină, drojdie, smântână și pere”, se arată în comunicatul Ministerului Agriculturii.

 

Produsele alimentare care intră pe teritoriul României și nu intră la procesare vor avea cota de adaos comercial de maxim 5%

Totodată, produsele agricole și alimentare care intră pe teritoriul României și nu sunt introduse în procesul de procesare/abatorizare, cota de adaos comercial va fi de maxim 5% față de prețul de achiziție, se mai arată în comunicat.

”O altă măsură nou introdusă în actul normativ vizează produsele agricole și alimentare care intră pe teritoriul României și nu sunt introduse în procesul de procesare/abatorizare. În cazul acestora cota de adaos comercial va fi de maxim 5% față de prețul de achiziție, la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte prevăzute de Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.826 din 22 decembrie 2003 pentru aprobarea Precizărilor privind unele măsuri referitoare la organizarea și conducerea contabilității de gestiune. Aceste produse sunt: ulei, zahăr, făină, mălai, carne de porc, carne de pui, carne de vită, pentru cantități de produs ambalat mai mari de 5 kg, respectiv 5 l”, conform informării transmise de MADR.

Ordonanța de Urgență adoptată aduce unele clarificări la măsura de limitare a comisionului de decontare la un procent de maximum 2%, care poate fi aplicat comercianților de către unitățile emitente de tichete de masă, cadou şi sociale.

 

”De asemenea, Ordonanța de Urgență adoptată aduce unele clarificări la măsura de limitare a comisionului de decontare la un procent de maximum 2%, care poate fi aplicat comercianților de către unitățile emitente de tichete de masă, cadou şi sociale, inclusiv cele emise prin Programul Sprijin pentru România, indiferent de modalitatea prin care tichetele sunt emise, electronic sau hârtie, şi de tipul acestora. Potrivit noilor prevederi măsura se aplică pentru toate produsele agricole și alimentare care se pot achiziționa cu acestea, fără a se limita la produsele prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență.  Reamintim că instituirea măsurii cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare prin limitarea, pentru o perioadă de 90 de zile, a adaosurilor comerciale practicate în procesarea, distribuția şi comercializarea unor produse alimentare esenţiale a determinat scăderea preţurilor pentru aceste categorii de produse şi, implicit, a crescut puterea de cumpărare a populaţiei”, se mai arată în comunicatul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

 

Sursa:

https://agrointel.ro/275674/oug-aprobata-9-noi-alimente-cu-adaos-comercial-plafonat-masura-prelungita-cu-inca-3-trei/

 

Subvenție nouă prin APIA pentru crescătorii de bovine, un proiect depus în Parlament. O plată nouă pe cap de animal este solicitată pentru fermierii care cresc vaci din rase de carne și bivolițe. Cuantumul ar urma să fie de 70 euro/cap de animal, după cum a anunțat vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, deputatul UDMR Lóránd Magyar, cel care a depus în Parlament un proiect care să aducă sume în plus pentru crescătorii de animale.

 

Crescătorii de vaci din rase de carne și bivolițe ar putea beneficia în viitorul apropiat de o nouă subvenție în cuantum de 70 de euro/cap de animal, acordată prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Propunerea a fost depusă în Parlament și are mai mulți inițiatori, printre care și vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, Lóránd Magy.

Dacă se va aplica, schema de ajutor se va acorda în contextul crizei provocatede agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, valabilă până la data de 31 decembrie 2024, în scopul compensării pierderilor generate de creşterea preţurilor la furaje, energie electrică, gaze naturale, combustibil, forţă de muncă şi alte costuri.

De precizat că fermierii care dețin vaci de lapte au primit deja un ajutor similar, în cuantum de 110 euro/cap.

 

 

Vacile din rase de carne ar putea beneficia de o nouă subvenție

Ajutor de stat pentru crescătorii de animale, în cuantum de 70 euro/ cap vacă de carne/bivoliţă

Potrivit unui anunț al senatorului, Lóránd Magyar, vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților și unul dintre inițiatorii proiectului, crescătorii de vaci de carne au fost discriminați, întrucât până acum sprijinul excepțional achitat fermelor de bovine în acest an a putut fi solicitat doar pentru vacile de lapte.

Noul proiect de lege vine să facă dreptate  pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul vacilor de carne şi al bivoliţelor, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a fost depus în Parlament și prevede o plată de 70 euro/cap de vacă de carne și bivoliță. Inițiativa legislativă are nevoie de aprobarea Senatului, a Camerei Deputaților care este for decizional și promulgarea de la președintele Klaus Iohannis. Ca să devină lege, proiectul trebuie publicat și în Monitorul Oficial.

Condiții pentru noul ajutor de stat, propus în Parlament

 

Ajutorul de stat s-ar putea acorda crescătorilor de animale care deţin vaci de carne şi bivoliţe. Fermierii vor trebui să deţină vaci de carne şi/sau bivoliţe în exploataţie cu cod ANSVSA înscrisă în Baza Națională de Date (BND) până la 1
octombrie 2023, inclusiv.

Alte condiții:

a) deţin la data depunerii cererii, în exploataţie cu cod ANSVSA înscrisă în BND până la 1 octombrie 2023, inclusiv, şi/ sau în exploataţii cu cod ANSVSA ale asociaţiilor/ cooperativelor/ grupurilor de producători în care au fost transferate temporar pentru păşunat, vaci de carne şi/ sau bivoliţe;
b) sunt înregistraţi în registrul unic de identificare, denumit în continuare RUI şi deţin cod unic de înregistrare atribuit de către APIA;
c) vacile de carne pentru care se solicită ajutor de stat trebuie să fie înscrise în secţiunea principală sau vacă metisă cu rasă de carne, înregistrată în secţiunea suplimentară a registrului genealogic care a fatat cel puţin o dată şi are cel puţin un produs înregistrat în BND sau vacile provenite din import, înscrise/înregistrate în secţiunea principală/suplimentară a registrului genealogic de pe teritoriul României, care au fatat pe teritoriul ţării de provenienţă.
d) bivoliţele pentru care se solicită ajutor de stat trebuie să fie înscrise/înregistrate în registrul genealogic al rasei, secţiunea principală sau suplimentară, care a fatat cel puţin o dată şi are cel puţin un produs înregistrat în BND;
e) nu a solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleaşi-costuri eligibile în baza Comunicării CE – Cadrul temporar de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiuniiRusiei împotriva Ucrainei (2022/C 426/01) publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C 426 din 9 noiembrie;
f) nu se află în lichidare sau faliment, la data de 24 februarie 2023, inclusiv, conform evidenţelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului sau în cazul persoanei fizice nu a fost emisă o deciziedefinitivă a instanţelor judecătoreşti de constatare a falimentului până la data de 24 februarie 2023.


Cererile se vor depune la APIA. Plata – până la 31 decembrie 2024

 

Dacă proiectul se va aplica, beneficiarii vor depune la centrele judeţene/ locale şi/ sau la centrul din municipiul Bucureşti
ale/ al APIA, o cerere de solicitare a ajutorului pentru efectivul de vaci de carne şi/ sau bivoliţe deţinut de beneficiar la data depunerii acesteia care cuprinde şi-declaraţia pe propria răspundere că nu se află în lichidare sau faliment la data de 24 februarie 2023.

Cererea va fi însoțită de următoarele documente justificative:

a) copie de pe buletinul de identitate/cartea de identitate a beneficiarului, certificatul de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului al beneficiarului, împuternicire şi o copie a BI/CI al/ a reprezentantului legal;
b) coordonate bancare/ trezorerie.
c) documentul emis de utilizatorii Sistemului naţional de identificare şi înregistrare a animalelor – SNIIA, din care rezultă efectivul de vaci de carne/ bivoliţe la data depunerii cererii, în exploataţia/exploataţiile cu cod atribuit de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, înscrisă/ înscrise în cerere.
d) adeverinţa eliberată de agenţia/ asociaţia acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea registrului genealogic al rasei, prin care se confirmă înscrierea/înregistrarea vacilor de came în registrul genealogic al rasei, secţiunea principală sau suplimentară.
e) adeverinţa eliberată de agenţia/ asociaţia acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea registrului genealogic al rasei, prin care se confirmă înscrierea/înregistrarea bivoliţelor în registrul genealogic al rasei, secţiunea principală sau suplimentară.

Perioada de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat şi a documentelor justificative va fi de 30 zile lucrătoare. Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2024.

 

Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 30.865.775 lei, echivalentul sumei de 6.265.000 euro, se asigură de la bugetul de stat. Proiectul mai prevede că dacă rămân sume nefolosite banii se împart beneficiarilor proporţional cu numărul capetelor de vacă de carne/bivolițe.

Dacă va fi aprobată, schema de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și bubaline are nevoie de aprobarea Comisiei Europene.

 

Sursa:

https://agrointel.ro/275562/parlament-subventie-noua-de-la-apia-pentru-crescatorii-de-vaci-70-euro-animal/

Pagina 13 din 270
giweather joomla module

Go to top