În demersul nostru de a afla mai multe despre ce anume înseamnă să fii producător de usturoi, l-am contactat pe viceprimarul vestitei comune Copălău („Patria” acestei legume și condiment, deopotrivă), Constantin Bălineanu, și am aflat de la el că se poate obține marfă „curată” pentru piață chiar și de pe un hectar, în ciuda faptului că pentru acest sector nu există, deocamdată, un program de sprijin, cum este în cazul tomatelor, al cărnii de porc, al lânii etc., iar forța de muncă lipsește aproape cu desăvârșire.

Recunoaștem că interviul survine la doar două zile de la întâlnirea de lucru de la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) la care au participat principalii producători de usturoi din zonele consacrate, printre care și Copălău (Botoșani), Teleorman, Dolj, Mehedinți, Iași și Timiș, precum și reprezentanți ai ministerului de resort, ai marilor importatori din România, interesați de contractarea unor cantități mari și constante de marfă produsă autohton, respectiv reprezentanți ai direcțiilor de specialitate din cadrul MADR și ai Direcției Măsuri de Piață și Comerț Exterior din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Am vrut să trecem dincolo de un simplu comunicat care preciza sec că, la noi în țară, suprafața cultivată cu usturoi în anul 2017 a fost de 9.936 de hectare, cele mai multe suprafețe fiind mici și foarte mici, exploatate de ferme de familie și de mici fermieri.

Voiam să aflăm mai multe decât generalitățile din comunicat referitoare la dificultățile întâmpinate de cultivatorii de usturoi (costuri mari de producție, deficitul de sămânță din soiuri autohtone, gama de mașini și utilaje necesare eficientizării acestei culturi, slaba asociere a micilor producători, valorificarea producției către piață, depozitarea, păstrarea și ambalarea corespunzătoare, astfel încât să fie satisfăcute nevoile pieței).

De asemenea, nu eram pe deplin lămuriți de fraza din documentul de presă potrivit căreia „interesul comercianților de a încheia contracte ferme cu producătorii, în contextul în care preferințele consumatorilor români sunt tot mai mult orientate spre produsele autohtone de o calitate ridicată”, în condițiile în care ne-am săturat de usturoi adus din Asia și aproape doar acest tip de marfă găsim în retailul românesc.

Eram curioși de ce MADR a recunoscut atât de târziu că „este pentru prima dată când instituția a așezat la aceeași masă producătorii de usturoi, importatorii și autoritățile pentru a sprijini eficientizarea culturii usturoiului, care a pierdut tot mai mult teren în România din cauza importului masiv din țări terțe”. Povestea usturoiului străin nu este de ieri, de azi.

Discuția cu viceprimarul fermier Bălineanu a fost lungă, dar vă asigurăm că interesantă (am redus la maximum din informațiile obținute). Pentru a vă provoca la lectură, vă spunem doar că singura reprezentantă a importatorilor la ședința de la MADR este de baștină dintr-o comună vecină cu Copălăul, dar a prezentat invitaților pretențiile atât de mari ale celor pe care i-a reprezentat, încât producătorii au plecat dezamăgiți de acolo, dar și că tinerii refuză salarii de 2.000 de lei, preferând să fie „sclavi” printre străini.

Atât, deocamdată. Despre prețuri, suprafețe, desfacere, nevoi, în cele ce urmează.

Revista Fermierului: Domnule viceprimar Constantin Bălineanu, ați fost prezent marți, 10 aprilie 2018, la sediul MADR, la întâlnirea de lucru pe filiera usturoiului românesc. Cu ce impresie ați plecat de la această primă reuniune?

Constantin Bălineanu: Am purtat o primă discuție pe subiect. Pentru a vă răspunde la întrebare, de la întâlnirea aceea am plecat cu un oarecare optimism. Rămâne să vedem ce și cum se vor concretiza cele discutate acolo, așteptăm rezultatele. (...) La prima impresie, ministrul Agriculturii, Petre Daea, ne dă speranțe. Mie, cel puțin, din ce discuții am avut cu domnia sa până acum, mi-a dat speranțe că începem s-o luăm pe drumul cel bun.

R.F.: Care vă sunt debușeele de desfacere a usturoiului obținut pe terenurile dumneavoastră din Copălău?

C.B.: Personal, în prezent am parafat un contract destul de bun cu un retailer care a intrat însă destul de greu în piață, abia anul trecut (...), în condițiile în care cu Agrocoop Copălău eu am pornit de vreo cinci ani și mai bine. N-am găsit însă înțelegere la lume de la bun început. Îi adunam la masă, discutam, totul era OK, iar când ieșeau de acolo, lucrurile se schimbau.

R.F.: Poate privesc în urmă la cooperativizarea forțată. N-ar fi o noutate pentru România.

C.B.: Pot vorbi doar despre mine - personal, am luat-o pe cont propriu. Azi am mai avut o discuție cu celălalt asociat și i-am spus că avem nevoie de încă doi parteneri pentru a porni la drum cu Agrocoop Copălău. (...) Singuri, ne este greu. Nu mai avem forță de muncă, nu mai avem cu cine lucra, am devenit cerșetori pe la poarta muncitorilor, astfel încât să îi aduci la muncă. Deja este foarte greu.

R.F.: Revenind la ședința din 10 aprilie 2018, cu această ocazie, oficialitățile au vehiculat o cifră de 9.936 ha însămânțate cu usturoi, anul trecut. La o medie de cinci tone de usturoi la hectar, unde sunt cele 50.000 de tone de marfă? În supermarket, găsim usturoi chinezesc...

C.B.: La noi, în Copălău, în prezent sunt însămânțate 90 de hectare cu usturoi. (...) Așa cum ați menționat și dumneavoastră, să mergi la minimum, la cinci tone la hectar, facem un calcul și vedem unde suntem. Este o aberație cifra! Nu cred. Copălăul, cât este el, și tot s-a ajuns ca suprafața cu usturoi să fie diminuată până la o treime din tot ceea ce era înainte.

La adunarea care s-a făcut la MADR, când am auzit că sunt unii care au și 500 ha însămânțate cu usturoi... m-am mirat. Unde se vinde toată marfa asta? Care sunt piețele de desfacere? Noi când mergem prin piețe, ne mai cunoaștem unul cu celălalt, producătorii între noi. Dar din Banat? Am rămas surprins. Cineva de la masă a vehiculat cifra aceasta și aproape că m-a bufnit râsul.

R.F.: Noi știm însă că, în cazul dumneavoastră, situația este tocmai inversă. Ați sărit de la 40 de ari însămânțați cu usturoi, în 2016, la peste un hectar, în toamna lui 2017.

C.B.: Da, sezonul acesta a lăsat de dorit. Cu toate acestea, eu am semănat un hectar cu usturoi și am făcut niște calcule. Până anul trecut, însămânțam 30-40 de ari (3.000 – 4.000 de metri pătrați). Anul acesta, am pus un hectar, să vedem ce se întâmplă, care sunt cheltuielile exacte și cât vom pierde.

În ceea ce privește însămânțările pe cooperativă, anul viitor, ne-am propus să semănăm 20 ha.

R.F.: Și? Ați reușit să gestionați costurile în mod eficient? Sau ați fi avut nevoie de sprijin de la stat?

C.B.: Măcar dacă statul ne-ar da și nouă cum dă prin programul guvernamental „Tomate în spații protejate”, să ne susțină măcar trei-patru ani, cât să ne punem pe picioare, și tot am putea să le demonstrăm și celorlalți producători că se poate. Până nu văd ceea ce trebuie să vadă, și anume realitatea din teren, deocamdată fiecare produce usturoi cât știe că poate comercializa.

R.F.: Am avea o șansă să-i oprim pe tinerii din Copălău să emigreze și să-i susținem să producă usturoi în România?

C.B.: Asta cu plecatul în străinătate nu se va rezolva. Dacă ar fi să ni se dea un ajutor, cum a fost în cazul tomatelor, tind să cred că 20 la sută dintre ei ar rămâne totuși în România. Pentru unii, este mai ușoară sclavia; s-a învățat. Credeți-mă, știu. Am fost fost și eu sclav opt ani, cât am fost în Grecia.

Apropo de forța de muncă, eu mai lucrez cu cineva și sunt nevoit să-i dau 15 la sută din încasări! Pe el nu-l interesează că eu am investit 35.000 de euro în tractor, în sculele necesare, când se strică, n-are treabă. El vine și spune că vrea 15 la sută. Am încercat să le ofer emigranților un salariu de 2.000 de lei pe lună și n-a mers. Preferă să tragă la bălegar pe 500 de euro în alte țări.

R.F.: Chiar și cu sprijin guvernamental, tot n-am văzut prea multe tomate românești în toate supermarketurile, chiar și în vârf de sezon. În cazul dumneavoastră, unde vă putem găsi, ținând cont de faptul că, deocamdată, statul nu vă sprijină? Ajungeți cu usturoiul de Copălău și în piețele bucureștene?

C.B.: Noi prin piețele bucureștene nu ajungem. Nici nu avem loc în ele. Dacă mă duc într-o piață, eu merg acolo unde se vinde marfa. Pe piața bucureșteanului este greu de intrat. Sunt și la noi samsari, dar au decență în ei. La București este „pe rupere”.

R.F.: La ședința de la minister au fost prezenți retaileri sau doar importatori?

C.B.: Din câte îmi aduc aminte, la întâlnire a fost prezentă o reprezentantă a importatorilor, o doamnă blondă, de baștină chiar de pe lângă Copălău, din Sulița. Am rămas însă dezamăgit de cerințele celor pe care îi reprezenta. Aceștia vor marfa aproape pusă la raft. (...) Eu, cu cine am încheiat contract, nu mi-a cerut altceva decât 200 de tone de usturoi, iar eu am semnat documentul și le-am și livrat 40 de tone de produs. În plus, nu mă pot apuca să produc cantități mari până nu am contracte ferme, o hală de stocare, forță de muncă, utilajele necesare. Apropo, pe noi ne omoară lipsa utilajelor. În comuna Copălău, dacă am avea un set de utilaje, cel puțin o semănătoare care să-mi pună usturoiul calibrat, altfel ar sta treaba.

R.F.: Vi-o permiteți de unul singur sau este nevoie de o finanțare?

C.B.: Ne-o putem permite doar printr-un program de finanțare. Asta este și discuția. De asta am ajuns și la Ministerul Agriculturii. Chiar asta i-am spus și ministrului, să ne ofere o direcție din două: - fie ne îngropăm de tot, ne luăm gențile și plecăm, fie primim un ajutor. Pachetul acela de utilaje nu l-aș folosi numai pentru Agrocoop Copălău. Numai așa poți să-i dezvolți și pe ceilalți.

R.F.: Cât ar costa acest pachet de utilaje?

C.B.: Cred că undeva la 100.000 de euro. Vorbim de o semănătoare, o prășitoare și o mașină de recoltat. Apoi, ne-ar trebui o hală pentru depozitarea producției.

R.F.: Care este media productivității la usturoi în exploatația familiei dumneavoastră?

C.B.: Am avut ani și cu trei tone producție, cu două tone etc. În toamna lui 2016, am lăsat-o mai moale cu însămânțările, drept pentru care am obținut în iunie-iulie 2017 doar vreo 200 de kilograme, pe care le-am dat sub formă de obligații și diverse. Anul trecut însă, în toamnă, am semănat un hectar întreg. În plus, am vreo două loturi experimentale de un ar, două.

R.F.: Pentru a exemplifica, vă rugăm să ne spuneți care este media cheltuielilor cu înființarea, întreținerea și recoltarea unui hectar cu usturoi?

C.B.: O tehnologie completă de cultură, inclusiv cheltuielile cu recoltatul, poate atinge un total de 24.000 – 25.000 de lei. Asta înseamnă să-i dai usturoiului tot ce are nevoie și să obții șapte-opt tone la hectar. Este posibil ca randamentul să fie și mai mare dacă nu avem atac de boli.

În ceea ce privește cazul meu, până la ora actuală nu am cheltuit bani cu bulbii și nici cu mecanizarea, ci doar cu manopera, cu motorina și cu restul de bulbi. Toate acestea m-au costat cam 8.000 de lei pe tot hectarul (fără recoltat).

Revista Fermierului: Ne-ați mai împărtășit un „secret”, și anume acela că în anul 2018 veți recolta un usturoi mai curat. Vă așteptați la diminuări de randament?

Constantin Bălineanu: În acest sezon – toamnă 2017 - vară 2018 – nu i-am aplicat culturii mele nicio formă de tratament, ci doar un complex în toamna anului trecut și un azotat în primăvara această, fără fungicide. Și da, când produci usturoi curat, cum îi spuneți dumneavoastră, unul fără tratamente, ai diminuări de producție. Dacă recoltez în această vară patru tone de usturoi de pe acest hectar însămânțat în toamnă, consider că sunt „tare”. Mizez pe precipitații, care să-l facă mai mare.

R.F.: În calitate de viceprimar, ne puteți spune câți producători de usturoi sunt în Copălău, cu aproximație?

C.B.: Mulți, asta vă pot spune. Pentru a detalia puțin, din 4.050 de locuitori ai comunei, jumătate sunt plecați. La 1.000 de familii, cam pe fiecare curte tot găsim 10-20 de ari însămânțați cu usturoi. Alții pot avea un hectar, o jumătate de hectar, cinci ari, trei ari... Să ținem totuși cont că lumea rămasă este îmbătrânită. N-am însămânțat cu usturoi niciun ar în plus peste 90 ha.

R.F.: Cam care ar fi producția medie la hectar în Copălău?

C.B.: Aproximativ cinci tone de usturoi la hectar.

R.F.: Și cu cât se vinde usturoiul la recoltă?

C.B.: La noi, kilogramul de usturoi se vinde la un preț de 11-12 lei vrac, cu coadă cu tot. Frăncuit însă, cumpărătorul câștigă 100%. Într-adevăr, este de muncă la el. Trebuie căutat, împletit, transportat, vândut la piață.

R.F.: La un calcul simplu, asta ar însemna că, în vara aceasta, fermierii din Copălău ar urma să obțină aproximativ 450 de tone de usturoi.

C.B.: Dacă vorbim de marfa pentru piață, totalul ar fi de cam 400 de tone (50 de tone se mai strică), iar 100 de tone rămân pentru sămânță. Astfel, 300 de tone tot pleacă pe piețele din Bacău, Iași, Suceava, fiecare pe unde își are locul de valorificare.

Personal, vă pot spune că am vândut mult usturoi și prin curierat.

R.F.: Prin comenzi online?

C.B.: Am păstrat un anunț postat cu ani în urmă și oamenii continuă să mă sune. Așa cum văd lucrurile, pentru micii producători asta este soluția – livrarea pe comandă. Din ce ne dăm noi seama, cam acesta este viitorul.

R.F.: Dacă ați putea, ați vrea să vă extindeți suprafețele cultivate?

C.B.: Noi avem un italian aici, în zonă, iar din 2.000 ha suprafață agricolă a comunei, 700 sunt vândute lui. Dacă aș vrea să cumpăr un hectar de teren și să mă extind și mai mult, în prezent, nu mai am de unde. (...) Ar trebui să umblu după acte și proprietari, pentru suprafețe foarte mici.

R.F.: Să înțelegem că aveți și suprafețe de cultură mare?

C.B.: Dețin aproximativ 12 ha pe care le cultiv cu floarea-soarelui, cu grâu... fac rotație. (...) Majoritatea materiei prime produse pe zona de cultură mare este dusă în piață. (...) Am avut unde vinde, am dus și în Comcereal (...), însă tot din usturoi trăim. Aceasta este sursa de venit a comunității, în afară de cei care au plecat să muncească în străinătate.

Sursa https://www.revistafermierului.ro/