VIN ARABII! Secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu, s-a întâlnit în Emiratele Arabe cu conducerea grupului de firme Al Dahra, compania care a cumpărat cea mai mare fermă din România, Agricost SA care exploata circa 57.000 de hectare în Insula Mare a Brăilei, anunță un comunicat transmis de Ministerul Agriculturii, pentru AGROINFO.
Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Dumitru Botănoiu, se află în Emiratele Arabe Unite, în contextul vizitei de lucru conduse de către premierul Viorica Dăncilă, în perioada 16-19 octombrie 2018.
Aflat în delegație pentru promovarea proiectelor comune, astăzi, 17 octombrie 2018, oficialul MADR a avut o întrevedere cu conducerea grupului "Al Dahra", cea mai mare companie din domeniul agroalimentar din Emiratele Arabe Unite, cu investiții în peste 20 de state de pe toate continentele. Cu această ocazie, secretarul de stat din Ministerul Agriculturii a prezentat proiectul legat de investiții în sistemul național de irigații, cu predilecție canalul Siret-Bărăgan, dar și proiectul legat de Casa de Comerț a României.
Alături de prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, reușim să promovăm proiectele și acțiunile de consolidare a relațiilor între mediile de afaceri din România și Emiratele Arabe Unite, cu accent pe cooperarea sectorială în domeniul agriculturii. Mai mult, dorim să atragem cât mai mulți investitori de care sectorul agricol românesc are nevoie! A afirmat Daniel Dumitru Botănoiu.
În plus, au avut loc discuții suplimentare pentru extinderea colaborării cu companiile din Emiratele Arabe Unite pentru exportul ovinelor din România.
Consiliul Concurenţei a autorizat, în iulie 2018, tranzacția prin care Al Dahra Agriculture LLC. din Emiratele Arabe Unite a preluat compania Agricost SA Brăila. Este vorba despre cea mai mare fermă din România care exploatează 57.000 de hectare în Insula Mare a Brăilei, concesionate de Agenția Domeniilor Statului (ADS).
Agricost SA activează în sectorul agricol, având în concesiune de la statul român teren agricol în Insula Mare a Brăilei. Agricost are ca activitate principală cultivarea și comercializarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase şi alte culturi nepermanente.
Al Dahra Agriculture LLC din Emiratele Arabe Unite îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei şi comercializării cu amănuntul a florilor şi plantelor naturale, a materialului săditor pentru plante şi pomi, a îngrăsămintelor naturale şi a materialelor pentru reabilitarea terenurilor agricole etc.
Autoritatea de concurenţă a evaluat această tranzacţie din punct de vedere al legislaţiei în domeniu şi a constatat că nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia, a comunicat oficial, în iulie 2018, Consiliul Concurenței.
Investiţiile arabiilor nu se opresc la achiziţia de terenuri agricole. Compania Al Dahra vrea să cumpere un centru de colectare a cerealelor, adică silozuri cu o capacitate totală de 2 milioane de tone de cereale, şi un punct de operare în portul Constanţa pentru exportul de cereale şi importul de îngrăşăminte.