Ajutor de minimis de 3.000 euro/ha! Termenul limită pentru depunerea documentelor justificative care să ateste comercializarea producției de usturoi obținută, în acest an, este 29 noiembrie 2021. Până la această dată, cultivatorii de usturoi care s-au înscris în Programul de susținere a producției de usturoi trebuie să depună aceste documente la direcțiile județene pentru agricultură, pentru a încasa ajutorul de minimis, aferent acestui an, de 3.000 de euro/ha.
În anul 2021, valoarea ajutorului de minimis care se acordă beneficiarilor este de maximum 14.617,5 lei/ha, care reprezintă contravaloarea în lei a maximum 3.000 euro/ha, la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020, fără a depăşi valoarea maximă de 20.000 euro/trei exerciţii financiare/beneficiar, prevăzută la art. 3 alin. (2) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol.
Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis pentru anul 2021 sunt în sumă de maximum 15.000.000 lei, reprezentând echivalentul în lei al sumei de maximum 3.078 mii euro, şi se asigură din bugetul pe anul 2021, repartizat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
În situaţia în care, după centralizarea tuturor situaţiilor privind sumele necesare reprezentând ajutor de minimis, se constată depăşirea sumei maxime, valoarea ajutorului de minimis care se acordă per beneficiar se reduce proporţional în vederea încadrării în buget.
În anul de cerere 2021, valorificarea producţiei de usturoi se face în perioada 15 iunie - 22 noiembrie, iar documentele justificative care să ateste valorificarea producţiei se depun la direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, până la data de 29 noiembrie, menționează hotărârea de Guvern prin care este aprobat ajutorul de minimis.
Reamintim că pentru a fi considerați eligibili, producătorii agricoli trebuie să dețină o suprafață cultivată cu usturoi de minimum 3.000 mp și să obțină o producție de minimum 3 kg usturoi/10 mp.
Sursa:
https://www.agroinfo.ro/politic/termen-plata-ajutor-de-minimis-pentru-fermieri