Casa Naţională de Pensii Publoce (CNPP) vine cu informații de ultimă oră pentru persoanele care își doresc să se înscrie la pensie. Mai exact, sursa citată anunță că potrivit prevederilor art. 103 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cererea de pensionare poate fi retrasă de persoana care a depus-o, până la emiterea deciziei de pensionare.
În același timp, un alt aspect subliniat de CNPP este faptul că, potrivit prevederilor art. 106 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, decizia de pensie poate fi anulată.
Însă, anularea se poate face doar la cererea titularului, în termen de 30 de zile de la comunicare. În ceea ce privește persoanele vizate de aceste aspecte, CNPP subliniază faptul că prevederile vizează doar situaţia înscrierilor noi la pensie și nu este valabilă în cazul recalculărilor sau a revizuirilor de drepturi aflate deja în plată.
Documentele necesare pentru înscrierea la pensie
În contextul CNPP, pentru înscrierea la pensia pentru limita de vârstă, de acum românii vor avea nevoie de o serie de documente, care diferă de la un caz la altul. Unul dintre cele mai importante documente este cererea pentru înscrierea la pensie.
Pe lângă această cerere, cei care vor să se înscrie la pensie vor avea nevoie și de carnetul de muncă, atât în original cât şi copie, dar și carnetul de muncă pentru membrii CAP în original şi copie, după caz.
Casa de Pensii mai precizează că un alt document necesar este carnetul de asigurări sociale pentru agricultori (original şi copie), dar și alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată;
Aşadar, solicitanții vor avea nevoie și de actele de stare civilă, adică certificat de naştere şi de căsătorie (original şi copie). În unele cazuri este nevoie de livretul militar (original şi copie), dar și de diploma de absolvire a învăţământului universitar (original şi copie) şi adeverinţa din care să rezulte durata normală, perioada studiilor şi faptul că acestea au fost urmate la zi.
Dar şi un alt document necesar după caz este dovada echivalării de către statul român a cursurilor desfăşurate în cadrul unor instituţii de învăţământ universitar din străinătate, dar și o adeverinţa privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă (original).
Adeverinţa privind încadrarea activităţii în fostele grupe I şi/sau II de muncă, în condiţii deosebite şi speciale , în original (anexa nr. 12, anexa nr. 13, anexa nr. 14 la norme) este și ea necesară dacă persoana se află într-o astfel de situație.
CNPP informează că pentru înscrierea la pensie mai este nevoieși de o procură specială, pentru mandatar (original şi copie), dar și de acte pentru dovedirea calităţii de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, şi/sau al Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din Decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Solicitanții vor mai avea nevoie și de alte acte întocmite potrivit prevederilor legale prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie.
Sursa: