Mesaj ferm al premierului Nicolae Ciucă îndreptat către funcționarii din agențiile de plăți cu fonduri europene – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR)
Prim-ministrul Româniai a convocat joi, 6 ianuarie, autorităţile de management şi ministerele de resort pe tema absorbţiei fondurilor europene, solicitând simplificarea procedurilor, reducerea birocraţiei şi cursuri de pregătire a angajaţilor implicaţi în gestionarea banilor de la UE. La întâlnire a participat și ministrul Agriculturii şi dezvoltării rurale, Adrian Chesnoiu.
”Nu voi accepta să nu absorbim aceşti bani. Vom analiza săptămânal evoluţia, în şedinţă de Guvern. Fiecare ministru va prezenta stadiul îndeplinirii obiectivelor de absorbție şi va participa la toate întâlnirile cu oficialii europeni”, a declarat premierul, conform unui comunicat transmis de Guvern.
Conform sursei citate, principalele teme abordate în cadrul întâlnirii au fost stadiul implementării Cadrului Financiar Multianual 2014 – 2020, stadiul pregătirii perioadei de programare 2021-2027 şi Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
”Premierul a subliniat nevoia de a lua toate măsurile necesare pentru a absorbi cele peste 80 de miliarde de euro pe care România le are la dispoziţie din cele trei resurse europene. Prioritare în acest sens vor fi punerea în stare de operativitate a Autorităţilor de management şi activarea responsabililor de reforme din structurile guvernamentale şi a mecanismelor de lucru”, se arată în comunicat.
Nicolae Ciucă a cerut un set de propuneri pentru sprijinirea beneficiarilor şi ”recuperarea” ritmului de absorbţie din fondurile rămase din Cadrul Financiar Multianual 2014 – 2020, precum şi simplificarea procedurilor şi reducerea birocraţiei, alături de preluarea modelelor de succes din alte state europene.
Premierul a solicitat demararea unor cursuri de pregătire a angajaţilor implicaţi în gestionarea banilor europeni
”A fost subliniată, totodată, importanţa proiectelor cu fonduri europene pentru dezvoltarea economiei României şi nevoia ca beneficiarii să fie consultaţi, pentru a putea găsi cele mai potrivite proceduri de lucru. Un rol esenţial în optimizarea mecanismelor de absorbţie îl va avea personalul calificat, în acest sens, premierul solicitând demararea unor cursuri de pregătire a angajaţilor implicaţi în gestionarea banilor europeni”, mai transmite Guvernul.
La reuniunea de lucru au participat ministrul Agriculturii şi dezvoltării rurale, Adrian Chesnoiu, ministrul Investiţiilor şi proiectelor europene, Dan Vîlceanu, ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila, , secretari de stat şi directori generali/reprezentanţi ai Autorităţilor de management.
Sursa: