Ordonanța de Urgență pentru subvenția de 100 de euro la hectar a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 52/2024. Actul normativ instituie condițiile în care fermierii beneficiază de un sprijin, dar și termenul de depunere a cererii la APIA.
În Monitorul Oficial nr. 52 din 19 ianuarie, a fost publicată Ordonanța de Urgență a Guvernului OUG nr. 5/2025 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole vegetale, ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucraine (document oficial în format PDF – AICI)
”Schema de ajutor de stat, (…) se acordă sub formă de grant direct, în vederea compensării parțiale a creșterii costurilor de producție, de recoltare, de transport și depozitare a producției agricole vegetale primare obținute la culturile înființate în toamna anului 2022 și recoltate în anul 2023”, se arată în OUG.
Fermierii care pot beneficia de acest sprijin sunt întreprinderile care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de
produse agricole vegetale, respectiv următorii producători agricoli înregistrați în Registrul agricol și în Registrul unic de identificare, care utilizează suprafețe de teren arabil, individual sau în forme de asociere, în scopul obținerii producției de cereale și semințe oleaginoase, persoane fizice, persoane juridice, inclusiv cooperative și organismele/organizațiile de testare a soiurilor, de cercetare, respectiv universitățile, institutele și stațiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanțare.
Ajutorul de la bugetul de stat beneficiază de o alocare de 1.2 miliarde de lei, echivalentul a circa 243 de milioane de euro. Grantul a acordat fermierilor este stabilit în OUG ca ”echivalentul în lei a 100 euro/hectar, care se acordă unei întreprinderi care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole, pentru suprafețe de teren arabil cultivate în toamna anului 2022”.
Subvenția de o sută de euro la hectar – cererea se depune la APIA. Termen
Cererea pentru ajutorul excepțional se acordă prin APIA, pe bază de cerere. Aceasta se depune ”în termen de maximum 30 de
zile lucrătoare începând cu a 5-a zi lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe”. Având în vedere că OUG a intrat în vigoare vineri seara, depunerea cererilor va începe, conform calendarului, de luni, 29 ianuarie. Termenul de 5 zile lucrătoare ar trebui să fie suficient pentru ca la APIA să fie definitivat modulul simplu pentru plata a acestui sprijin, cu preluarea datelor privind suprafețele din IACS.
Pentru a beneficia de acest sprijin, fermierii trebuie să lucreze minim un hectar și să fi avut cerere unică de plată depusă la APIA în 2023 pentru culturile eligibile la plată. ”Beneficiarii care îndeplinesc condițiile (…) depun la centrele județene/locale ale APIA, respectiv centrul APIA din municipiul București la care sunt înregistrate cererile de plată pe suprafață pentru anul 2023 o cerere de acordare a grantului direct, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2, însoțită de copia documentului de coordonate bancare, numai în situația în care acesta a suferit modificări față de cel înscris în cererea de plată pentru anul 2023”.
Lista culturilor pentru care se acordă subvenția APIA de 100 de euro la hectar include:
- grâul comun de toamnă;
- grâul dur de toamnă;
- triticale de toamnă;
- secară de toamnă;
- orz de toamnă;
- orzoaică de toamnă;
- ovăz de toamnă;
- rapiță de toamnă.
Conform procesului-verbal încheiat luni, pe 15 ianuarie, de ministrul Agriculturii și asociațiile de fermieri, la rectificarea bugetară s-a agreat că un sprijin similar va fi acordat și pentru culturile de primăvară de anul trecut.
OUG nr. 5/2024 este cel de-al treilea act normativ adoptat în ultimele zile și publicat în Monitorul Oficial în contextul acțiunilor de stradă declanșate de fermieri.
Sursa:
https://agrointel.ro/284598/subventia-de-100-euro-ha-publicata-in-monitorul-oficial/