Dezvăluire explozivă făcută de către ministrul Agriculturii, Petre Daea, joi! Potrivit șefului Agriculturii, țara noastră suferă, anual, pierderi uriașe.
Daea a afirmat că România pierde anual 100 de milioane de tone de sol fertil, pe terenurile în pantă, „din deal în vale”, unde nu există vegetaţie, din cauza eroziunii la suprafaţă, pe terenurile în pantă unde nu există vegetaţie.
„Se pierd anual 100 de milioane de tone de sol fertil, dacă vorbim de România (…), din deal în vale, fără curbă de nivel, din cauza eroziunii la suprafaţă, din cauza vântului. Ştim foarte bine că doi-trei centimetri de sol se realizează în 3.000 de ani şi punem la loc într-o sută de ani. Aici lucrurile trebuie să fie bine cunoscute şi gestionate. Preocuparea noastră permanentă şi cercetarea fac paşi, dar şi fermierii pentru a avea soluţii”, a declarat, joi, ministrul Agriculturii, la o conferinţă organizată de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS) cu tema ‘Potenţial şi realitate în Agro-Economia rurală’.
El a precizat că, printr-un anumit sistem de culturi şi aplicarea de către fermieri a unor tehnologii specifice cultivării, pot fi diminuate aceste pierderi, care afectează tot mai mult zone de nisipuri şi de câmpie.
„Cele mai afectate sunt zonele de nisipuri, de câmpie, în Oltenia sunt şi acolo 400.000 de hectare cu terenuri nisipoase în pantă şi de aceea avem nevoie de sisteme de culturi pentru înverzirea solului, pentru ca aceste procese naturale să nu se accentueze”, a mai spus Daea.
Ministrul a precizat în conferinţă că un raport FAO arată că un miliard de oameni suferă de foame, din cauza lipsei de hrană, iar preocuparea actuală pentru menţionarea solului nu este suficient de activă în momentul acesta.
„În realitate avem zilnic, la fiecare 6 secunde, o pierdere a unei vieţi, a unui copil, aşa spune un raport FAO şi că pierdem într-o recreaţie 100 de copii din cauza lipsei de hrană, dar şi că suferă pe planetă peste un miliard de oameni de foame pentru că nu au posibilitatea să se hrănească. În procesul acesta al vieţii solului în loc să-l menţii te îndepărtezi de el, pentru că risipa este o evidenţă, iar preocuparea nu este suficientă de activă în momentul acesta”, a mai spus ministrul Daea.
Studiile de specialitate arată că terenurile agricole în pantă cu pericol de eroziune ocupă 43% din suprafaţa agricolă a ţării.