Într-un proiect de Hotărâre de Guvern se precizează că operatorii care depozitează lapte praf degresat, unt sau brânzeturi şi care au depus cereri de ajutor la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) pot primi un sprijin financiar, acordat în baza unui scheme europene de ajutor cu caracter temporar şi excepţional pentru depozitarea privată, sprijinul financiar fiind de 64.720 de lei, potrivit unui proiect al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Cantitatea minimă eligibilă pentru fiecare cerere este de 10 tone pentru lapte praf degresat şi unt şi 0,5 tone pentru brânzeturi. În cazul brânzeturilor volumul maxim de produse care face obiectul schemei de ajutor pentru depozitare privată este de 931 de tone.
Astfel, valoarea totală a ajutorului financiar, stabilit în avans, este în limita sumei de 15.866,86 lei, echivalentul a 3.271,99 euro, pentru ajutorul pentru brânzeturi, 1.834,15 lei, echivalentul a 378,23 euro, pentru unt şi 47.018,96 lei, echivalentul a 9.696,03 euro, pentru lapte praf degresat. Cursul de schimb utilizat este cel anunţat de Banca Centrală Europeană, potrivit prevederilor europene, respectiv 4,8493 lei pentru un euro.
Ajutorul financiar se acordă solicitanţilor care respectă prevederile regulamentelor europene în ceea ce priveşte intervenţia publică şi ajutoarele pentru depozitarea privată.
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, finanţarea sumelor aprobate de către APIA, pentru aceste produse, se asigură ca sprijin financiar aferent Fondului European de Garantare Agricolă (FEGA) şi se prefinanţează, din sumele alocate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2020 din venituri din privatizare, în conformitate cu prevederile art. 28 din Legea bugetului de stat nr.5/2020.
„APIA întocmeşte şi transmite MADR centralizatorul cu beneficiarii şi sumele cuvenite. În baza centralizatorului cu beneficiarii şi sumele cuvenite, transmisă de APIA, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale transmite Ministerului Finanţelor Publice cererea de deschidere a creditelor bugetare, însoţită de Situaţia centralizatoare cu sumele solicitate pentru ajutorul financiar prevăzut (…). După aprobarea cererii pentru deschiderea creditelor bugetare de către MFP, din bugetul MADR se alimentează contul APIA, care, pe baza cererilor aprobate, virează sumele cuvenite în conturile solicitanţilor, potrivit legislaţiei în vigoare”, se precizează în proiectul de hotărâre.
În Jurnalul Oficial cu numărul 140L din data de 4 mai 2020 au fost publicate Regulamentul (UE) 2020/591 al Comisiei Europene din 30 aprilie 2020 de deschidere a unei scheme de ajutor cu caracter temporar şi excepţional pentru depozitarea privată a anumitor brânzeturi şi de stabilire în avans a cuantumului ajutorului, Regulamentul (UE) 2020/597 al Comisiei Europene din 30 aprilie 2020 privind acordarea de ajutoare pentru depozitarea privata a untului şi fixarea în avans a valorii ajutorului, precum şi Regulamentul (UE) 2020/598 al Comisiei Europene din 30 aprilie 2020 privind acordarea de ajutoare pentru depozitarea privată a laptelui praf degresat şi fixarea în avans a valorii ajutorului. Operatorii care depozitează lapte praf degresat, unt sau brânzeturi şi au depus cereri de ajutor la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) pot primi un sprijin financiar 64.720 de lei acordat în baza unui scheme europene de ajutor cu caracter temporar şi excepţional pentru depozitarea privată, potrivit unuiOperatorii care depozitează lapte praf degresat, unt sau brânzeturi şi au depus cereri de ajutor la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) pot primi un sprijin financiar 64.720 de lei acordat în baza unui scheme europene de ajutor cu caracter temporar şi excepţional pentru depozitarea privată, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).