Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a retras proiectul de Ordonanță de Urgență care prevedea o sumă pe cap de animal de 5 lei. Conform informațiilor obținute de Agrointeligența-AGROINTEL.RO , oierii au avut astăzi, 19 august, o discuție cu secretarul se stat, George Scarlat, care i-a informat că proiectul va fi modificat iar suma va crește cu 2 lei, adică 7 lei pe cap de ovină în loc de 5 lei cum se anunțase inițial. Oierii cer însă în continuare un ajutor de 10 euro/cap ovină și contestă modul în care banii au fost alocați între sectoare, diferența uriașă între ovine și porcine sau bovine.
Crescătorii de oi au avut discuții aprinse astăzi cu secretarul de stat, George Scarlat. Oierii cer în continuare suma se 10 euro pe cap de animal sau, conform propunerilor înaintate oficialului de la MADR, crescătorii de oi au cerut ca bugetele pentru ajutoarele de stat să se unească și să se împartă egal în zootehnie conform Unitate Vită Mare (UVM).
Explicațiile oferite crescătorilor de oi au avut ca argument faptul că sectorul vegetal ”a înghițit” cea mai mare parte din bani din cauza despăgubirilor pentru secetă. Oierii i-au replicat lui George Scarlat că zootehnia este afectată la dublu, atât din cauza secetei cât și din cauza pandemiei COVID-19 care a diminuat furajele și implicit producția.
”Au vrut să dea banii prin PNDR, noi am cerut prin ajutor de stat fiindcă se pot da anul acesta. A rămas să discute mâine cu reprezentanții crescătorilor de bovine și să vadă, dacă mai pot adăuga ceva. Nu e corect, la porc 40 euro si la oi 7 lei. Cei care au participat la discuții, principalii președinți de asociații, au spus la unison că nu își asumă așa decizie. Vrem 10 euro/ cap oaie/ capra, suma reprezinta 8% din pierderile din perioada COVID 19!, ne-a declarat un lider de asociație care a participat la discuții.
Reamintim că pe 12 august MADR a lansat în dezbatere publică un proiect prin care alocă 45 de milioane de lei ca ajutor pentru sectorul de creștere a ovinelor. De precizat că din această suma 15 milioane de lei erau deja prevăzuți pentru ajutorul de stat la lână, schemă ce a fost abrogată de MADR la începutul anului iar oierilor li s-a promis ca banii vor ajunge la ei ”sub altă formă”, prin APIA.
Potrivit actului postat de MADR, care acum a fost retras de pe site, ajutorul de stat se acordă pentru un efectiv cuprins între 50 şi 1.000 de capete de femele ovine cu vârsta de 1 an la data de 31 martie a anului 2020, și/sau pentru un efectiv cuprins între 25 și 1.000 capete de femele caprine cu vârsta de 1 an la data de 31 martie a anului 2020.
Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2020. Nu se acordă plăți ulterior datei de 31 decembrie 2020, dacă se constată că acestea nu au putut fi efectuate din cauze imputabile beneficiarului, respectiv nedeclararea unui cont valid la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Beneficiarii ajutorului sunt crescătorii din sectorul ovinelor și caprinelor respectiv, întreprinderile individuale şi familiale, persoanele fizice autorizate, persoanele fizice, după caz, precum şi persoanele juridice care desfăşoară activitate de creștere a ovinelor/caprinelor.