CINE NU A SOLICITAT PLĂȚI DIRECTE LA APIA, NU BENEFICIAZĂ DE AJUTORUL DE MAXIM 7.000 EURO!

AJUTOARE EXCEPȚIONALE APIA. Fermierii, crescătorii de animale, care nu au încasat anul trecut plăți directe de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) sau nu au solicitat anul acesta, prin cererea unică, plăți directe de la APIA, nu se încadrează la condițiile APIA pentru ajutorul excepțional cu caracter temporar acordat în contextul crizei sanitare.

Ghidul APIA pentru Măsura 21 SPRIJIN TEMPORAR CU CARACTER EXCEPȚIONAL ACORDAT FERMIERILOR ȘI IMM-URILOR CARE AU FOST AFECTAȚI ÎN MOD DEOSEBIT DE CRIZA COVID-19, precizează condițiile pentru fermierii, crescătorii de animale, care solicită la APIA acest ajutor. Agenția de  Plăți a legat acordarea acestui ajutor de plățile directe din agricultură. Astfel, dacă nu sunteți beneficiar de plăți directe sau nu ați solicitat anul acesta la APIA, fie și pentru prima oară, plăți directe, ați putea fi exclus de la ajutorul excepțional.

Potențialii beneficiari ai acestui sprijin temporar cu caracter excepțional sunt fermierii activi, conform definiției în sensul art. 9 din Reg. (UE) nr. 1307/2013, respectiv legislației naționale, crescători de animale din speciile bovine, ovine/caprine, și/sau fermieri din sectorul vegetal, respectiv cei din sectorul de legume-fructe și cartofi, înscrişi în evidenţa APIA cu cod unic de identificare, care au depus cerere unică de plată în anul 2020 și care respectă criteriile de eligibilitate, specifice schemei de sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19.

Fermierii activi sunt:
a) beneficiarii care au îndeplinit calitatea de fermier activ și au încasat plăți directe conform dovezilor verificabile aferente cererii unice de plată din campania 2019;

b) beneficiarii care au solicitat plăți directe pentru prima dată în anul 2020 și îndeplinesc prevederile OM nr. 619/2015 cu modificările şi completările ulterioare, este precizat în Ghidul APIA al solicitantului ajutoarelor acordate pe Măsura 21.

Atenție! Pe înțelesul tuturor, au dreptul la acest ajutor cei care sunt eligibili pentru plăți directe, fie că au încasat anul trecut plăți directe de la APIA, fie că au depus anul acesta, chiar și pentru prima oară, cererea unică la APIA prin care solicită una sau mai multe plăți directe din agricultură. Această condiție ar putea să-i excludă de la plata ajutorului excepțional, de criză, pe crescătorii de animale care au cerut la APIA doar ajutoarele naționale tranzitorii din zootehnie.

Care sunt plățile directe din agricultură?

O să luăm definiția plăților directe din lege. Ordonanța de Urgență 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură definește la Articolul 1, alineat 2, plățile directe de care beneficiază fermierii.

Schemele de plăți directe sunt următoarele:

a) schema de plată unică pe suprafață;
b) plata redistributivă;
c) plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu;
d) plata pentru tinerii fermieri;
e) schema de sprijin cuplat;
f) schema simplificată pentru micii fermieri (Articolul 1, alineatul 2 din OUG 3/2015).

Ajutoarele naționale tranzitorii, subvenție plătită fermierilor, crescătorilor de animale, de la bugetul național, nu apar pe această listă. Aceste ajutoare sunt menționate la alineatul 3 al aceluiași Articol 1.

(3) Ajutoarele naționale tranzitorii - ANT se acordă în domeniul vegetal și zootehnic în limita prevederilor bugetare anuale alocate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

În Anexa 1 a Regulamentului (UE) 1307/2013 al Parlamentului și al Consiliului de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune, sunt specificate plățile directe. Și anume:

Schema de plată unică pe suprafață
Plată redistributivă
Plată pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu
Plată pentru tinerii fermieri
Sprijin cuplat facultativ
Schema pentru micii fermieri

Deci, nu apar pe lista plăților directe. Conform OUG 3/2015 care reglementează toate plățile acordate în agricultură, ajutoarele naționale tranzitorii reprezintă plăți care se acordă fermierilor din sectoarele care au beneficiat de plăți naționale directe complementare în anul 2013.

De ANT beneficiază atât fermierii din vegetal, cât și crescătorii de animale. Practic, sunt plăți care vin în completarea sumelor încasate de fermieri din schemele de plăți directe. De exemplu, un crescător de animale care a solicitat la APIA doar ajutorul național tranzitoriu, pentru vaci, oi sau capre, fără a bifa pe cerere una dintre plățile directe, fără a solicita o plată directă, ar putea fi exclus de la plata ajutorului excepțional.

Pe scurt, crescătorii de animale care nu au declarat la APIA teren, nu au nici sprijin cuplat zootehnic, cei care încasează doar ajutorul național tranzitoriu pe cap de animal sau pentru lapte ar putea fi excluși de la plata ajutorului de criză. Un crescător care nu are pământ, pășune, are doar animale, și nu are nici sprijin cuplat, nu e eligibil pentru ajutorul excepțional, de criză.

Sprijinul cuplat, așa cum am scris mai sus, este o plată directă. Pe cale de consecință, crescătorii de animale care beneficiază de SCZ sau au cerut anul acesta SCZ, chiar dacă nu au bifat și o plată directă pe suprafață, nu au cerut bani și pentru teren, sunt eligibili și pentru ajutorul excepțional.

Cuantumul ajutorului excepțional Măsura 21 este de maxim 7.000 de euro/ferma de bovine, maxim 2.500 de euro/ferma de ovine sau caprine și maxim 5.000 de euro/legumicultor.

ATENȚIE! Acest articol aparține AGROINFO, este protejat de dispozițiile Legii 8/1996 privind dreptul de autor și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe AGROINFO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Login pentru a posta comentarii
giweather joomla module

Go to top