SUBVENȚII APIA! Fermierii, crescătorii de animale vor pierde subvențiile de la Uniunea Europeană pentru pășune dacă primarii nu finalizează amenajamentele pastorale până la sfârșitul anului 2021, avertizează specialiștii Oficiului de Studii Pedologice din Iași.
Edilii din țară nu și-au dat interesul ca aceste schițe să fie gata deja de anul trecut, astfel încât fermierii să nu piardă subvențiile pe pășuni. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a prelungit termenul pentru finalizarea lor pentru sfârșitul anului 2021.
Chiar și așa, anul acesta, niciun primar nu a depus cerere la Direcția Agricolă Iași pentru ca specialiștii din cadrul Oficiului pentru Studii Pedologice și Agrochimice să se deplaseze în teren pentru a realiza aceste schițe pastorale.
„Am finalizat amenajamentele la 55 de primării din cele 98. Niciun primar nu a depus la Direcția Agricolă cerere pentru anul acesta, nu au încheiat contract ca să mergem să facem amenajamentele. Primarii trebuie să știe că termenul nu se mai prelungește. Anul trecut au fost alegerile și oamenii nu mai primeau banii. Anul acesta nu mai sunt alegeri”, susține Mihai Hlihor, director al OSPA Iași, citat de bzi.ro
Amenajamentele pastorale sunt schițe complete ale pășunilor din fiecare comună din județ necesare fermierilor care vor să obțină subvenții de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
Anul acesta nu vor fi necesare documentele pentru depunerea cererii unice. De anul viitor, schițele atașate la dosarul depus la APIA vor fi obligatorii, iar primarii le pot realiza gratuit. Potrivit specialiștilor din cadrul Oficiului pentru Studii Pedologice și Agrochimice (OSPA), schițele sunt necesare agricultorilor, crescătorilor de animale care vor să obțină subvenții europene pentru pășuni.
Suprafața cu pășuni înregistrată în Iași este de aproape 45.000 de hectare, aflată în proprietatea primăriilor, adică a statului.
Termenul de realizare a unui amenajament pastoral este de maximum 3 luni, procesul de realizare fiind unul complex. Astfel, reprezentanții Direcției Agricole Iași solicită tuturor celor care utilizează astfel de terenuri agricole să se adreseze primăriilor pe raza cărora sunt amplasate pășunile pentru a se informa în ce stadiu se află proiectul de întocmire a amenajamentelor pastorale.
Specialiștii din cadrul acestei instituții finalizează amenajamentele pastorale. Consiliile Locale trebuie să trimită datele privind situația pășunilor la Direcția Agricolă, angajații OSPA Iași sau specialiștii din alte județe efectuează studiul pedologic, iar pe baza tuturor informațiilor centralizate de toate instituțiile implicate, se întocmesc amenajamentele pastorale.
Sursa