Reuniune importantă a miniștrilor agriculturii, desfășurată în sistem de videoconferință. Viitorul subvențiilor plătite către fermieri a fost discutat miercuri, 21 aprilie, în cadrul unei ”întâlniri” care a avut loc între șefii de la agricultură din grupul Vişegrad și Bulgaria, Croația, România, Slovenia. Din partea țării noastre la discuții a participat secretarul de stat Marius Mihai Micu.
Potrivit unui comunicat remis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) către Agrointeligența-AGROINTEL.RO, în cadrul evenimentului au fost abordate următoarele subiecte: reforma PAC post 2020, Pactul Verde European, Strategia de la Fermă la Consumator, Planul Național Strategic 2023-2027, importanța asocierii și cooperării dintre fermieri.
Conform sursei citate, în ceea ce privește poziția României au fost subliniate următoarele aspecte:
Pactul Ecologic European și Strategia „De la ferma la consumator„ specifică sectorului agroalimentar românesc reprezintă foaia de parcurs a Uniunii Europene pentru o economie durabilă. Noua Politică Agricolă Comună are un rol esențial în gestionarea tranziției către un sistem alimentar sustenabil și în consolidarea eforturilor fermierilor de a contribui la obiectivele climatice și de mediu. Se dorește integrarea acestor obiective în noul PNS.
Prin Planul Național Strategic se va pune accent pe sprijinirea fermelor de familie și întinerirea generațiilor de fermieri, pe consolidarea mediului asociativ şi pe îmbunătățirea poziției fermierilor în cadrul lanțului agroalimentar. De asemenea, în noul PNS vor fi definite măsuri și intervenții care să contribuie decisiv la reducerea vulnerabilității veniturilor fermierilor față de factorii externi, inclusiv față de schimbările climatice.
În viitoarea perioadă de programare PAC 2023-2027 se va acorda o atenție deosebită dezvoltării formelor asociative. Astfel, PNS 2023-2027, aflat în curs de elaborare, se va axa pe consolidarea mediului asociativ și îmbunătățirea poziției fermierilor în lanțul agroalimentar.
”Reuniunea s-a finalizat prin adoptarea unei declarații comune a miniștrilor agriculturii din statele membre ale grupului Vişegrad și Bulgaria, Croația, România, referitoare la oportunitățile și provocările exploatațiilor agricole ca urmare a aplicării Strategiei de la Fermă la Consumator. În încheierea întâlnirii, miniștrii au agreat ca recomandările formulate de Comisia Europeană privind obiectivele strategiei De la Fermă la Consumator, în cadrul Planurilor Strategice PAC, să fie considerate drept orientări fără caracter juridic obligatoriu”, se mai specifică în comunicat.
Sursa