Ultimele informații! Comisia Europeană a aprobat vineri, 21 mai 2021, schema românească în valoare de peste 225 de milioane de lei (aproximativ 46 de milioane de euro), menită să sprijine activitatea crescătorilor români de bovine în contextul pandemiei de coronavirus, anunță un comunicat al Comisiei Europene transmis pentru Agroinfo.
Schema a fost aprobată în temeiul Cadrului temporar privind ajutoarele de stat. În cadrul schemei, sprijinul public va lua forma unor subvenții directe pentru a aborda parțial pierderile de venituri suferite de crescătorii români de bovine din cauza pandemiei de coronavirus.
Comisia a constatat că schema din România este în conformitate cu condițiile prevăzute în cadrul temporar. În special, (i) ajutorul nu depășește 225 000 EUR per beneficiar care își desfășoară activitatea în sectorul agricol primar prevăzut de cadrul temporar și (ii) schema se va aplica până la 31 decembrie 2021.
Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată și proporționată pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE și cu condițiile prevăzute în cadrul temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat schema în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.
Acest ajutor Covid se va da în aceleași condiții ca ajutorul național tranzitoriu ANT, pentru un efectiv de minim 3 capete de animale, la data de referință 31 ianuarie 2021.
Potrivit proiectului de ordonanță de urgență publicat de MADR, "valoarea ajutorului de stat Covid 19 pentru efectivele deținute la data de 31 ianuarie 2021 s-a obținut prin împărțirea bugetului alocat de 182.708.014,97 lei la efectivul total de bovine înregistrat în RNE de 1.285.977 capete, care îndeplinesc criteriile de eligibilitate, rezultând un cuantum de 142,08 lei/cap de bovină.
Valoarea ajutorului de stat pentru laptele livrat și/sau vândut direct se calculează la cantitatea de lapte livrată și/sau vândută direct în luna ianuarie
2021, astfel încât să se acopere o parte din pierderile estimate pentru întregul an. Cantitatea de lapte livrat/vândut direct la nivel național în luna ianuarie este de 184.375 tone, pe baza căreia s- a estimat o cantitate de lapte pentru întreg anul 2021 de 2.212.500 tone. Valoarea ajutorului de stat pe tona de lapte s-a obținut prin împărțirea bugetului alocat de 42.829.698,82 lei la cantitatea de lapte livrat/vândut direct în luna ianuarie, rezultând 232,3 lei/tonă de lapte, care acoperă pierderile pe cele 12 luni ale anului 2021."
Deci, cuantumul ajutorului Covid 19 este de 142,08 lei/cap de bovină și 232,3 lei/tona de lapte.
Sursa
https://www.agroinfo.ro/politic/ajutorul-covid-19-pentru-crescatorii-de-bovine-aprobat