În ședința Guvernului din data de 16 iunie 2021 a fost aprobată Hotărârea pentru programul de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2021. Cererile se depun la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) până la data de 20 iulie 2021, anunță Ministerul Agriculturii într-un comunicat transmis pentru Agroinfo.
Prezentul act normativ stabileşte o schemă de ajutor de minimis pentru susţinerea producției de legume în spaţii protejate în 2021, ce va fi implementată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin centrele locale/județene, care vor fi sprijinite în activitatea de control și evaluare a producției de către direcțiile pentru agricultură județene.
Actul normativ reglementează:
- modalitatea de depunere a cererii la APIA;
- culturile pentru care se acordă ajutor de minimis și anume ardei, castraveți, tomate, vinete;
- categoriile de beneficiari: persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, persoane juridice;
- criteriile de eligibilitate pentru obținerea sprijinului;
- producțiile minime pe care trebuie să le obțină producătorii agricoli, precum și documentele justificative care se prezintă pentru obținerea ajutorului de minimis;
- efectuarea verificărilor privind existența suprafețelor, a culturilor declarate și evaluarea producției, de către comisii mixte APIA -DAJ;
- controlul respectării normelor privind utilizarea durabilă a produselor de protecţie a plantelor de către inspectorii fitosanitari oficiali;
- modalitatea de comunicare între centrele locale/centrele județene/APIA și MADR și DAJ.
Depunerea cererilor se va realiza până la cel târziu 20 iulie inclusiv, iar valorificarea producției se va face în perioada 2 noiembrie – 2 decembrie. Precizăm că documentele justificative pot fi depuse până la 3 decembrie 2021, inclusiv.
Plafonul maxim alocat acestei scheme de sprijin este de 30.785 mii euro (150.000 mii lei), iar valoarea maximă a ajutorului de minimis/beneficiar este de 2.000 euro/cultură/1000 mp.
Prin acordarea ajutorului reglementat de prezenta hotărâre se dorește creșterea interesului producătorilor în dezvoltarea exploatațiilor agricole și satisfacerea dorinței consumatorilor de a achiziționa legume proaspete și de calitate.
Sursa: