Ordonanță ANSVSA: Subvenții plătite de ANSVSA! Cine beneficiază de bani!

Stimulente acordate pentru încurajarea realizării supravegherii pestei porcine africane acordate prin Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, anunță ANSVSA într-un proiect de ordonanță de urgență, publicat pe site-ul oficial.

Pentru porcii mistreţi găsiţi morţi sau bolnavi, precum și pentru mistreţii împuşcaţi la solicitarea expresă a autorităţii competente, în vederea stabilirii diagnosticului sau pentru mistreţii morţi în accidente, proveniţi din fondurile cinegetice, gestionarii acestor fonduri cinegetice și alte entități specifice care se ocupă de managementul faunei sălbatice primesc un stimulent, după cum urmează:

a) 750 lei pentru fiecare cadavru pentru care s-a făcut anunţarea, de la care au fost prelevate probe şi duse la laboratoarele sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul direcţiilor sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene respectând condiţiile de biosecuritate la prelevare, ambalare şi transport al probelor şi cerinţele de la art. 10 alin. (3) și care a fost neutralizat în conformitate cu prevederile legale; predarea către o unitate pentru neutralizarea subproduselor de origine animală se dovedește prin prezentarea unei copii a Părții III a documentului de mișcare, prevăzut de Ordinul președintelui ANSVSA nr. 79/2019 pentru aprobarea Normei sanitar - veterinare privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar - veterinară a unităților din domeniul subproduselor de origine animală și produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman și pentru modificarea și completarea Ordinului președintelui ANSVSA nr. 96/2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar - veterinar și pentru siguranța alimentelor, cu completările ulterioare;

b) 500 lei pentru fiecare cadavru pentru care s-a făcut anunţarea şi a fost dus la laboratoarele sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor
din cadrul direcţiilor sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectând condiţiile de biosecuritate în timpul transportului şi cerinţele de la art. 10 alin. (3);

c) 300 lei pentru fiecare cadavru pentru care s-a făcut anunţarea, de la care au fost prelevate probe şi duse la laboratoarele sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul direcţiilor sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene respectând condiţiile de biosecuritate la prelevare, ambalare şi transport al probelor şi cerinţele de la art. 10 alin. (3) care a fost neutralizat prin incinerarea și/sau îngroparea la fața locului, cu aprobarea şi respectarea măsurilor stabilite în Centrul Local de Combatere a Bolilor.

doi-mistreti_b

Neutralizarea subproduselor de origine animală trebuie efectuată, prioritar, prin predarea către o unitate autorizată pentru procesarea/eliminarea
subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman. În situații excepționale, în care transportul până la cea mai apropiată unitate autorizată pentru procesarea/eliminarea subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman nu îndeplinește cerințele de colectare în siguranță sau capacitățile de eliminare a acestora sunt depășite, este posibilă și incinerarea și/sau îngroparea la fața locului a subproduselor de origine animală, dacă această metodă alternativă a fost aprobată în Centrul Local de Combatere a Bolilor.

Pentru fiecare porc mistreţ vânat de la care se prezintă probe la laboratoarele sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul direcţiilor sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, gestionarul fondului cinegetic va primi un stimulent de 65 lei. Sumele sunt acordate pentru fiecare set de organe aduse la laborator; carcasa trebuie păstrată până la obţinerea rezultatelor de laborator privind pesta porcină africană, în condiţii optime din punct de vedere sanitar - veterinar.

Fondurile necesare pentru plata sumelor sunt asigurate din bugetul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor; în cadrul programelor cofinanțate, aprobate anual de Comisia Europeană, precizează ANSVSA.

 

Sursa:https://www.agroinfo.ro/politic/ordonanta-ansvsa-subventii-platite-de-ansvsa-cine-beneficiaza-de-bani

 

Login pentru a posta comentarii
giweather joomla module

Go to top