Rezultate la SCDA Brăila: tehnologia la grâu care a dus randamentul la hectar peste media ultimilor 3 ani

Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare Agricolă Brăila a testat la culturile de păioase înființate în toamna anului 2020 o tehnologie de nutriție-biostimulare propusă de Chemark Rom, obținând o îmbunătățire a randamentului la hectar peste media anilor 2018-2019: economie de 5% la îngrășămintele de bază și spor producție de 10%.

Principalele puncte cheie ale tehnologiei aplicate la grâu au fost:

nutrienți disponibili imediat pentru un start rapid;
dezvoltarea fraților fertili prin aplicarea unui îngrășământ microgranulat la semănat;
biostimulare cu aminoacizi 100% liberi pentru diminuarea efectelor fitotoxicității sau ale stresului climatic;
aport foliar nutritiv în faza de maturitate a culturii pentru umplerea boabelor.

Aflați totul din interviul realizat de Agrointeligența la SCDA Brăila.

Optimizarea costurilor de fertilizare este unul din punctele importante de pe lista oricărui fermier din România. Chemark Rom a adus pe piață o soluție care rezolvă cu brio această problemă, asigurând, printr-o doză de numai 25 kg/ha, o concentrație ridicată de fosfor solubil (43%), plasat imediat lângă sămânță și deci accesibil rădăcinii în dezvoltare. Vorbim de îngrășământul starter microgranulat Seed Sprint H5.

”Noi am găsit în combinația Seed Sprint H5 un backup în reducerea cantității de DAP la semănat, de NPK la semănat, fie el 20-20-0 sau 18-46-0. Prețul este în continuă creștere, nu doar la NPK, ci la toate input-urile”, a declarat Nicolae Popescu, inginer-șef la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Brăila.

În plus, Seed Sprint H5 aduce și alte avantaje culturilor, cu impact direct în producția finală: o răsărire uniformă și explozivă, o amplă dezvoltare radiculară, schimbarea pH-ului în zona rădăcinii pentru a evita blocajele nutrienților în sol, o bună bază nutritivă pentru dezvoltarea fraților fertili înainte de intrarea în iarnă.

Stațiunea de la Brăila a mizat în acest an și pe biostimulatorul Delfan Plus.

”Am făcut o alegere foarte bună când ne-am decis să îl folosim. Conține o cantitate foarte mare de aminoacizi liberi și cel mai important beneficiu a fost că am redus aproape complet efectul de fitotoxicitate care era vizibil în urma aplicării produselor de protecție a plantelor”, a concluzionat Nicolae Popescu.

Seed Sprint H5 și Delfan Plus sunt produse de Tradecorp International, lider specializat în producerea fertilizanților și a biostimulatorilor. Fermieri din 80 de țări din Europa, America de Nord și de Sud, Asia, Australia și Orientul Mijlociu beneficiază de produsele Tradecorp.

 

 

Sursa:

https://agrointel.ro/197876/rezultate-la-scda-braila-tehnologia-care-a-dus-randamentul-la-hectar-peste-media-ultimilor-3-ani-la-cultura-de-grau/

Ultima modificare Vineri, 03 Septembrie 2021 12:05

Login pentru a posta comentarii
Go to top