Un singur lucru funcționa bine în România la capitolul ”absorbție a fondurilor europene”- plățile directe acordate agricultorilor. Era și simplu: nu era nevoie de proiecte – simpla dovadă a proprietății asupra terenului. Acum, aceste plăți au un viitor incert :
Politica Agricolă Comună a fost benefică agriculturii românești. Problema e că prea puțini fermieri români au reușit să se dezvolte suficient pentru a nu suferi dacă sistemul se va modifica o schimbare de filosofie în acordarea subvențiilor va muta banii de la subvenționarea terenului (unde România stă, fără să facă nimic, cel mai bine) la subvenționarea lanțului ”teren-farfurie” (adică acolo unde România stă cel mai prost).
Dezbaterile de la nivel european indică faptul că Politica Agricolă Comună va fi foarte curând restructurată din temelii iar bugetul alocat subvențiilor agricole va fi redus substanțial după 2019.
Veștile par că nu au ajuns încă la Ministerul Agriculturii, sau la domnul Petre Daea, ministrul preocupat cu oaia.
Miniștrii agriculturii din UE nu au vorbit niciodată împotriva sistemului generos de subvenții de care beneficiază agricultorii europeni, însă ministrul olandez Martijn van Dam încalcă acest taboo.
În cadrul unui interviu acordat presei olandeze, citat de Politico, politicianul olandez afirmă că reducerea bugetului alocat Politicii Agricole Comune – 58 miliarde euro anual – este inevitabilă din cauza pierderii contribuțiilor britanice la bugetul comunitar după Brexit.
Aceasta înseamnă, dacă sistemul de alocări nu se schimbă, că fermierii vor trebui să facă mult mai mult, pentru a încasa subvenții mai mici.
”Știu că nu toți colegii mei sunt dispuși să afirme asta, dar sunt convins că toți știu că situația este inevitabilă”, afirmă Martijn van Dam (foto), care va părăsi poziția de ministru după ce Olanda va forma un nou guvern.
Pe de o parte, plecarea Marii Britanii din UE va avea drept consecință diminuarea bugetul comunitar cu aproximativ 12 miliarde euro după 2019.
Pe de altă parte, Bugetul alocat Politicii Agricole Comune (PAC) reprezintă aproximativ 40% din bugetul UE, deci responsabilii din domeniul agriculturii știu că sunt primii vizați de reduceri.
Asta, în condițiile în care realitatea demonstrează că UE are nevoie de suplimentarea fondurilor în domenii precum apărare, cercetare, migrație.
Discuții sensibile referitoare la structura noului buget deja au demarat – președintele PE, Antonio Tajani, a finalizat un document în care propune reducerea fondurilor alocate PAC cu 50%, provocând reacții vehemente ale reprezentanților grupurilor de fermieri și ale aliaților acestora.
Lobby-iștii Copa & Cogeca au contra-atacat, cerând suplimentarea fondurilor PAC în scopul de a proteja ”moștenirea gastronomică a Europei și cele 10 milioane de locuri de muncă asigurate de agricultură”.
Europa distribuie azi fermierilor sume importante doar în funcție de suprafețele de teren deținute de aceștia sau în funcție de produsele pe care le livrează.
Potrivit ministrului olandez al Agriculturii, UE ar trebui să acorde în viitor subvențiile în baza unui alt model, iar fermierii să își primească banii dacă ating anumite criterii. Martijn van Dam crede că PAC trebuie să țină cont și de problemele de mediu pe care le generează și să protejeje mult mai bine biodiversitatea.
Singura modalitate de a contrabalansa efectele Brexit și scăderea veniturilor UE este aceea de a reforma sistemul vechi de decenii, afirmă van Dam. ”Nu poți reforma PAC fără să reformezi sistemul plăților directe”, precizează oficialul olandez.
Schimbare de filosofie: de la subvenționarea fermei, la subvenționarea lanțului ”fermă – farfurie”
Olanda este al doilea cel mai mare exportator mondial de hrană, având vânzări de 94 miliarde euro pe piețele mondiale în 2016. Forța agriculturii olandeze este dată de fertilitatea solului și de înalta performanță- și deseori de înalta intensivitate- a sectorului.
În ciuda, sau tocmai din cauza, acestei poziții, Olanda împinge Bruxelles-ul să orienteze PAC către producția de hrană, nu de produse agricole de bază, ministrul olandez afirmând că are sens ca UE să reglementeze întreg lanțul ”fermă-farfurie”.
Poziția ministrului olandez al Agriculturii este neobișnuită în condițiile în care fermierii consideră sacrosante subvențiile la hectar, mai ales că, în multe cazuri, acestea țin parctic în viață mulți agricultori.
Ministrul olandez al Agriculturii indică însă 3 probleme fundamentale pe care actualul sistem de plăți directe le provoacă agriculturilor comunitare :
- În primul rând, acordarea de subvenții în strictă relație cu proprietatea agricolă blochează inovația din cauză că sistemul nu încurajează noi abordări în procesele agricole
- În al doilea rând, sistemul conduce la scupirea artificială a terenurilor agricole, lucru care îngreunează accesul în sistem al tinerilor.
- În al treilea rând- ”și asta este poate cel mai dificil de explicat public”, spune van Dam- fermierii sunt clar favorizați prin faptul că primesc, spre deosebire de alte categorii profesionale, un venit suplimentar european
”Va fi, cu siguranță, o dezbatere foarte aprinsă în următorul an și jumătate în Europa pentru că suntem în fața unor alegeri foarte importante, iar alegerile înseamnă schimbare”, afirmă ministrul olandez al Agriculturii.
Vestea e de două ori proastă pentru România
Prima veste proastă pentru România vine din însuși modul de utilizare a banilor în agricultură: noua filosofie mută prioritatea de pe subvenționarea pârloagelor pe cea a prelucrării, procesării, pe valoarea adăugată. Or, sumele se vor tăia de la subvenționarea pârloagelor, nu de la subvenționarea valorii adăugate.
A doua veste proastă are un caracter de amplitudine mare:
în ciuda faptului că guvernele de la București ale anului 2017 contează pe multe miliarde de euro din bani europeni, până acum singurele încasări consistente sunt pentru plățile directe în agricultură – bani care, contrar cutumei, au fost anul acesta pentru prima oară prinși în bugetele de dezvoltare.
Discuția, însă, începe abia acum: plățile directe – la care România a beneficiat de un mare grad de absorbție, dat fiind că nu a fost nevoie să facă chiar nimic pentru acești bani, nu sunt pentru dezvoltare, ci – mai simplu si mai direct spus – pentru posesia de teren agricol.
E greu de crezut că miliardele de euro – intrate în posesia micilor și dezorientaților fermieri români – s-au dus pe dezvoltarea productivității, și nu s-au dus pe plata facturilor domestice.
Din anul 2019, tăierea banilor acordați pentru simpla posesie a terenului ar putea crea mari probleme atât în România rurală, cât mai ales în socotelile din Palatul Victoria: până și în agricultură va ajunge principiul că nu există prânz chiar gratis.
