MESAJ DUR DE LA BRUXELLES DESPRE CE ÎNSEAMNĂ FERMIER ACTIV! CINE SUNT CEI CARE NU VOR MAI PRIMI SUBVENȚII?

DEFINIȚIA FERMIERULUI ACTIV DISCUTATĂ LA BRUXELLES! Există fermieri de canapea, iar aceștia trebuie să dispară după 2020, deoarece o simplă bucată de pamânt nu trebuie să te facă beneficiar de fonduri europene! A scris europarlamentarul român Daniel Buda (PPE), pe pagina sa de Facebook.

Aceasta a fost doar una dintre concluziile de ieri, din cadrul Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală, unde s-a discutat despre viitorul Politicii Agricole Comune ( PAC). În intervenția pe care am avut-o, am solicitat opinia experților, dar și a Comisiei Europene, cu privire la definiția fermierului activ, cu alte cuvinte, a celui care trebuie să beneficieze de fondurile europene.

Concluzia a fost unanimă că da, astăzi avem fermieri de “canapea”, mai precis, fermieri care primesc fonduri europene, dar nu lucrează efectiv terenul respectiv și că această categorie trebuie să dispară după 2020. Sub acest aspect, reprezentanții Comisiei Europene și experții au arătat că un rol important în aceasta direcție va trebui să îl aibă și statele membre. Cu toate acestea, apreciez că o definție unică la nivel european trebuie avută în vedere în viitoarele dezbateri, spune europarlamentarul român Daniel Buda.

Consider că o bucată de pământ nu trebuie să te facă beneficiar de fonduri europene, a spus reprezentantul Comisiei Europene, în ședința Comisiei de Agricultură din Parlamentul European.

În iunie 2018, când a fost discutat regulamentul european după care va funcționa noua Politică Agricolă Comună, sintagma fermier activ dispare! Este înlocuită de sintagma fermier veritabil . Astfel, apare o nouă definiție care explică ce înseamnă fermierul veritabil. Atenție! Doar fermierii veritabili vor avea dreptul să primească subvenții în agricultură.

Pentru ca performanța PAC să fie și mai bună, sprijinul pentru venit ar trebui să fie direcționat spre fermierii veritabili. Pentru a se asigura o abordare comună la nivelul Uniunii în privința unei astfel de direcționări a sprijinului, ar trebui prevăzută o definiție-cadru a „fermierului veritabil” care să conțină elementele esențiale.

Pornind de la acest cadru, statele membre ar trebui să definească, în propriile planuri strategice PAC, în funcție de condiții precum evaluări ale veniturilor, forța de muncă ocupată în fermă, obiectul de activitate al societății și intrările în registre, care fermieri nu sunt considerați fermieri veritabili. De asemenea, o astfel de definiție nu trebuie să excludă sprijinirea fermierilor care desfășoară mai multe activități, mai exact a fermierilor care desfășoară activități agricole, dar sunt implicați totodată în activități în afara propriilor ferme, deoarece multiplele lor activități consolidează adesea structura socio-economică a zonelor rurale, este stipulat în Propunerea pentru REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice PAC).

În planurile strategice ale statelor membre UE, „fermierii veritabili” trebuie definiți astfel încât să se garanteze că subvențiile, plățile directe, nu ajung la cei pentru care activitatea agricolă constituie doar o parte nesemnificativă din totalul activităților lor economice sau a căror activitate profesională principală nu este agricolă, dar să nu fie excluși de la plată fermierii care desfășoară mai multe activități.

 

Sursa https://www.agroinfo.ro/

Login pentru a posta comentarii
Go to top