MILIOANE DIN AGRICULTURĂ! Într-un singur an, un fermier oltean a reușit să câștige 6,6 milioane de lei doar din agricultură. Este venitul pe care l-a declarat la Fisc pentru anul 2017. Veniturile agricultorilor din Oltenia au crescut în 2017 față de 2016.
„Suma totală a veniturilor obținute din activități agricole, în anul 2017, este de 287.937.094 RON, iar numărul contribuabililor care au depus declarații fiscale este de 8.576 ”, a declarat Mihaela Marinescu, purtătorul de cuvânt al Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Olt, la solicitarea Gazeta Oltului. Banii au fost obinuți din cultivarea cerealelor, legumelor și creșterea animalelor.
Conform sursei citate, cel mai mic venit din agricultură declarat la stat în 2017 a fost de 0 lei. În schimb, cel mai mare venit din cultivarea terenului încasat de un oltean s-a ridicat, în 2017, la 6.697.704 lei. Pe locul doi în topul primelor zece venituri încasate din agricultură se situează un fermier care s-a îmbogăţit cu 5.846.619 RON, pe locul trei unul care a câștigat 5.194.505 RON, iar pe locul patru este tot un agricultor din Olt care a înregistrat un venit din de 4.526.059 RON, din cultivarea terenului și creșterea animalelor.
Sursa https://www.agroinfo.ro/economic/milionari-din-agricultura-fermierii-olteni-au-castigat-intr-un-an-cat-altii-in-zece