EDUCAŢIA este singura cale spre o AGRICULTURĂ real competitivă! E aiurea să ne închipuim că agricultura viitorului se va face fără oameni, doar cu programe şi roboţi!
De aceea, ceea ce am conştientizat, dar mai ales am simţit pe 1 februarie, la Prejmer, în Ţara Bârsei, în cadrul minunat creat de un nou episod din iniţiativa revistei Ferma „Şi eu susţin învăţământul preuniversitar agricol!” (iniţiativă care încearcă să atragă atenţia şi să coalizeze forţele capabile să schimbe paradigma actuală a învăţământului agricol preuniversitar), mi-a permis să văd un pic dincolo de realitatea imediată, visând la un strop de speranţă.
Asta deşi ne confruntăm cu o realitate crudă, care arată jalnic, pornită din sictirul societăţii pentru meseria de agricultor cu ceva ani în urmă. Mai ales din momentul în care importurile ieftine ne-au invadat piaţa, făcând ca agricultura să devină o activitate fără speranţă. Dar şi prin fărâmiţarea terenurilor agricole în urma retrocedărilor. Aşa s-a ajuns ca meseria de agricultor să fie o VINĂ! Oamenii din domeniu s-au trezit în faţa unor realităţi groaznice şi foarte puţini dintre ei au supravieţuit dezastrului. Normal că învăţământul, dar şi cercetarea, au urmat aceeaşi cale.
Aproape fiecare liceu agricol, din cele aproximativ 250 câte erau în funcţiune la Revoluţie, a trecut cam prin acelaşi scenariu. Depopulare, prin neatractivitatea agriculturii, dar mai ales lipsa de interes a factorului politic, mult prea atent la păstrarea unor avantaje date de accesul la decizie, într-o perioadă economică asemănătoare vestului sălbatic. Mai ales prin aservirea Justiţiei. Factual s-a creat loc pentru tot felul de trocuri pe avantaje ilare, privindu-le din perspectiva momentului actual.
Mai pe şleau, s-a înteţit cârdăşia în jumulirea patrimoniului acestor unităţi şcolare care, în marea lor majoritate, existau pe lângă staţiunile şi institutele de cercetare, dar şi pe lângă marile complexe agro-industriale din zona marilor oraşe. De obicei la periferie, acolo unde prin anii 2000 au apărut interesele majore ale extinderii imobiliare. Dar, Doamne iartă-mă, asta o ştim cu toţii!!! Însă şi acum mă doare cel mai mult faptul că mă simt cumva complice şi realizez că acest dezastru s-a produs prin complicitatea noastră ca popor! Iar acum ar trebui să punem cu toţii umărul la reconstruirea învăţământului agricol.
Fermieri, autorităţi şi firme distribuitoare de inputuri şi tehnologie, fiecare dintre voi are nevoie de o resursă umană care să consolideze investiţiile susţinute masiv cu fonduri europene şi, pe alocuri, naţionale!
Petre Daea a tot bătut toba că va trece la MADR aceste licee, pentru a le asigura o altă posibilitate de dezvoltare. Chiar spunea domnia sa că are banii prevăzuţi în bugetul tocmai scăpătat, dar iată că s-a trecut la alt buget şi sper că nu vom pune etc, etc, etc! Probabil a fost mult prea ocupat cu programe electorale mai importante decât să mai cheltuie energie pe dezvoltarea învăţământului. Învăţământ care l-a scos şi pe domnia sa spre alte alternative în viaţă şi chiar spre succesul profesional. Dar ce să-i faci, nu doar actualul Guvern s-a făcut că plouă când a venit vorba de a pune o mână la schimbarea în bine a învăţământului agricol!
E vremea să ne trezim, altfel riscăm să umplem ţara cu meseriaşi din alte ţări!
