Două legi publicate în Monitorul Oficial salvează investițiile fermierilor

 

 

Două legi importante au fost publicate pe final de an în Monitorul Oficial, salvând investițiile fermierilor care accesează ajutorul de stat pentru sectorul de reproducție suine și reproducție păsări.

 

Fermierii care cresc păsări sau porci și au depus cereri pentru ajutorul de stat acordat prin Direcțiile Agricole pentru aceste sectoare, primesc o veste bună. Cele două legi care acordă subvenții pentru fermele de porci și păsări au fost modificate și sunt în vigoare după ce au fost publicate în Monitorul Oficial de miercuri, 14 decembrie. Agrointeligența-AGROINTEL.RO a tras un semnal de alarmă după ce beneficiarii acestui program au avertizat că pierd ajutorul de stat din cauza termenelor prea scurte pentru depunerea documentației. Despre acest subiect pe larg aici: Crescătorii de animale sunt disperați: Pierdem ajutorul de stat din cauza termenelor prea scurte pentru depunerea documentației

Crescătorii de porci vor avea la dispoziție 12 luni să depună documentele, dacă au început demararea de eliberarea a acestora

Legea 358/2022 pentru modificarea și completarea art. 13 din Legea nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie a fost publicată în Monitorul Oficial de miercuri, 14 decembrie și modifică mai multe articole prin care li se permite crescătorilor de porci să depună într-un termen mai mare o serie de documente.

La alineatul (1), literele b) – e) se modifică și vor avea următorul cuprins:
„b) studiu geotehnic, cu excepția beneficiarilor prevăzuți la art. 4 alin. (1) lit. b). Aceștia sunt: persoanele juridice și/sau PFA și/sau IF și/sau II care desfășoară activități de reproducție sau reproducție, creștere și îngrășare și dețin exploatații de reproducție aflate în conservare la data înregistrării în program;
c) aviz/acord specific sanitar-veterinar;
d) aviz de mediu/acord de mediu/punctul de vedere/actul administrativ al autorității competente pentru protecția mediului, cu excepția beneficiarilor prevăzuți la art.4 alin.(1) lit. b) (menționați mai sus n.r);
e) aviz/acord specific emis de direcţia de sănătate publică judeţeană.

 

În plus, prin aceeași legea, după alineatul (1) se introduce un nou alineat cu următorul cuprins: ”Prin excepție de la prevederile alin. (1), în cazul beneficiarilor care nu au obținut documentele prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) – e), dar au demarat procedura de obținere a acestora, încheierea contractelor de finanțare se face cu clauză suspensivă care prevede o perioadă de maximum 12 luni pentru prezentarea documentelor.ˮ

Documentele menționate în articol, pentru care se face derogare de termen sunt:

-alin. (1) lit. a) autorizația de construcție, cu excepția beneficiarilor prevăzuți la art. 4 alin. (1) lit. b) care trebuie să facă dovada proprietății pentru exploatația aflată în conservare. Beneficiarii menționați sunt persoanelor juridice și/sau PFA și/sau IF și/sau II care desfășoară activități de reproducție sau reproducție, creștere și îngrășare și dețin exploatații de reproducție aflate în conservare la data înregistrării în program;

– alin. (1) lit. c) aviz sanitar-veterinar;

 

-alin. (1) lit. d) aviz de mediu;

-alin. (1) lit. e) aviz emis de direcția de sănătate publică județeană.

Modificări și pentru ajutorul acordat crescătorilor de păsări 

Prin Legea nr. 359/2022 publicată în Monitorul Oficial de miercuri, 14 decembrie, se aplică o serie de modificări și pentru crescătorii de păsări care sunt beneficiari ai programului finanțat din bugetul de stat. Astfel, articolul 12 din Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol, publicată în Monitorul

Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 3 august 2018, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

La alineatul (1), literele c) – e) se modifică și vor avea următorul cuprins:

c) aviz/acord specific sanitar-veterinar. În vechea legislație era specificat doar avizul sanitar-veterinar;
d) aviz de mediu/acord de mediu/punctul de vedere/actul administrativ al autorității competente pentru protecția mediului, cu excepția beneficiarilor prevăzuți la art. 4 alin. (1) lit. b). Adică persoanele juridice şi/sau PFA şi/sau IF şi/sau II care deţin exploataţii de păsări aflate în conservare sau staţii de incubare a ouălor aflate în conservare. În vechea legislație era menționat doar avizul de mediu;
e) aviz/acord specific emis de direcţia de sănătate publică judeţeană. În vechea legislație era menționat doar avizul emis de direcţia de sănătate publică judeţeană.

De asemenea, prin aceeași lege, după alineatul (1) se introduce un nou alineat cu următorul cuprins: ”Prin excepție de la prevederile alin. (1), în cazul beneficiarilor care nu au obținut documentele prevăzute la alin. (1) lit. a), adică autorizaţia de construcţie,  și c) – e) (menționate mai sus n.r) dar au demarat procedura de obținere a acestora, încheierea contractelor de finanțare se face cu clauză suspensivă care prevede o perioadă de maximum 12 luni pentru prezentarea documentelor.ˮ

 

Agrostrategia – TVR 1. Invitat: Ioan Ladoși (07.12.2022)

 

Sursa:

https://agrointel.ro/242612/doua-legi-publicate-in-monitorul-oficial-salveaza-investitiile-fermierilor/

Ultima modificare Joi, 15 Decembrie 2022 09:21

Login pentru a posta comentarii
Go to top