Ajutor 73 euro/vacă și pentru crescătorii care nu au contract livrare lapte!

Deputatul PSD de Alba, Radu Tuhuț, spune că a solicitat ministrului agriculturii, Petre Daea, eliminarea contractului de livrare lapte dintre condițiile impuse crescătorilor de bovine care solicită ajutorul de 73 euro/vacă. Micii crescători de vaci sunt excluși de la acest ajutor pentru că nu au contract de livrare lapte, au vândut laptele fără acte.

"Am solicitat Ministrului Agriculturii, Petre Daea, analizarea oportunității și posibilității dispunerii măsurilor legale în vederea rectificării OUG 3/2023, privind ”instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2022, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei”, astfel încât toți fermierii, crescători de vaci pentru lapte, să poată beneficia de acest sprijin financiar.

În concret, am solicitat eliminarea condiționalității existenței unui contract între fermieri și operatorii din industria laptelui ori procesatorii de lapte, întrucât nu toate zonele beneficiază de centre mobile de colectare lapte ori de posibilitatea furnizării laptelui către unități de procesare a laptelui.

Nu este vina crescătorului de vaci de lapte că zona sa nu este traversată de un centru mobil de colectare lapte. Și acești fermieri, la fel ca ceilalți, sunt organizați în condițiile legii, iar laptele produs de vacile lor, de calitate superioară, ajunge în consum, pe piața din România, sub alte forme prevăzute de lege.

Solicitarea mea a venit ca urmare a apelurilor fermierilor în cadrul audiențelor pe care le susțin săptămânal în Munții Apuseni și vizează sprijin pentru toți crescătorii de animale din județul Alba și România," a declarat Radu Tuhuț, deputat PSD de Alba, în comunicatul publicat de albapesurse.ro

vaci-lapte-munte_b

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că primește cererile pentru acest ajutor până la data de 23 martie 2023. 

Cuantumul ajutorului de stat este de 73 euro/cap vacă adultă. Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2023.

 

Sursa:

https://www.agroinfo.ro/politic/ajutor-73-euro-vaca-si-pentru-crescatorii-care-nu-au-contract-livrare-lapte

Ultima modificare Miercuri, 22 Februarie 2023 19:22

Login pentru a posta comentarii
Go to top