Deși cu o suprafață agricolă mult peste cea a Bulgariei și cu trei milioane de tone de cereale pe stoc, României i-ar reveni o despăgubire în bătaie de joc: doar 10 milioane de euro. Cu toate acestea, Comisia Europeană propune, pe banda rulantă, legislații care ar putea îngreuna și mai mult producția agricolă din România și restul statelor membre, a transmis europarlamentarul român Carmen Avram, care a transmis un comunicat de presă cu privire la poziția pe care a adoptat-o în Parlamentul European.
„Salut această inițiativă cetățenească și pe cei peste 1 milion de semnatari, alarmați de dispariția polenizatorilor. Și cred că e momentul perfect să vorbim de incoerența executivului european. De exemplu, ne propune o legislație privind restaurarea naturii, care să combată declinul polenizatorilor, chiar în timp ce pregătește ratificarea, cu orice preț, a celui mai mare acord comercial din istoria UE cu America de Sud. Știe Comisia că Argentina e în topul statelor cu cele mai mari rate de distrugere a populației de albine?
Sau, negociem legislația privind reducerea pesticidelor, fără substanțe alternative pentru fermieri. Știe Comisia că, în Brazilia, s-a dublat cantitatea de pesticide din agricultură?
Fermierii români știu că fără albine, nu există agricultură. De aceea, folosesc cel mai puțin pesticid la hectar din UE. Între timp, au printre cele mai mici subvenții, 3 milioane de tone de cereale nevândute în ultimul an, pentru care, se pare, vor primi, în batjocură, niște mărunțiș sub formă de despăgubiri.
Întreb, deci, Comisia: mai avem nevoie de fermieri, de hrană sănătoasă și accesibilă? Dacă da, puțină coerență ar fi foarte bună, să salvăm și albinele, și sectorul agricol”, a spus Carmen Avram în Plenul Parlamentului European.
Dezbaterea a avut loc astăzi, joi – 16 martie, ca urmare a Inițiativei Cetățenești „Salvați albinele și fermierii! Către o agricultură propice albinelor pentru un mediu sănătos”, care, printre altele, solicită reducerea consumului de pesticide, cu o eliminare totală a acestora în 2035. Petiția europeană a adunat peste 1 milion de semnături în toată Uniunea Europeană.
Sursa: