♦ În Maramureş, numărul salariaţilor a crescut cu aproape 3,8% în ianuarie 2023 faţă de aceeaşi lună din anul 2022, de la 114.381 la 118.698 ♦ În Covasna, numărul salariaţilor a crescut cu 3,2%, de la 50.977 la 52.634, iar în Giurgiu creşterea de la an la an a fost de 2,8%, până la 39.288 în ianuarie 2023 ♦ Per total, numărul salariaţilor din economia locală a crescut cu 1,4% în ianuarie 2023 faţă de ianuarie 2022. Spre comparaţie, în ianuarie 2022 faţă de ianuarie 2021 creşterea numărului de salariaţi a fost de aproape 1,9% ♦ „Cererile pentru recrutare sunt similare cu cele din anul 2022, însă deciziile se iau mai greu. Angajatorii sunt în expectativă, trec din nou printr-o perioadă neprevizibilă“.
Judeţele Maramureş, Covasna şi Giurgiu au avut mai mare avânt în recrutare la începutul anului 2023. Astfel, în Maramureş numărul salariaţilor a crescut cu aproape 3,8% în ianuarie 2023 faţă de aceeaşi lună din anul 2022, de la 114.381 la 118.698, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS) centralizate de Ziarul Financiar.
În Covasna, numărul salariaţilor a crescut cu 3,2%, de la 50.977 la 52.634, iar în Giurgiu creşterea de la an la an a fost de 2,8%, până la 39.288 în ianuarie 2023.
La nivel de economie, creşterea numărului de salariaţi în ianuarie 2023 faţă de ianuarie 2022 a fost mai mică în comparaţie cu cea din ianuarie 2022 faţă de aceeaşi lună din 2021. Astfel, numărul salariaţilor din economia locală a crescut cu 1,4% în ianuarie 2023 faţă de ianuarie 2022, până la 5,08 milioane. Spre comparaţie, în ianuarie 2022 faţă de ianuarie 2021 creşterea numărului de salariaţi a fost de aproape 1,9%.
Sursa: