Mihai Puțintei este, începând de astăzi, luni – 3 iulie, noul secretar general al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Decizia numirii a fost publicată în Monitorul Oficial în această seară.
Prin Monitorul Oficial nr. 608 de astăzi, luni – 3 iulie, a fost insituită o schimbare importantă la nivelul conducerii Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), instituție condusă de ministrul Florin Barbu. Printr-o decizie semnată de premierul Marcel Ciolacu, s-a oficializat ”încetarea exercitării, cu caracter temporar, de către domnul Adrian Savu a funcției publice temporar vacante
din categoria înalților funcționari publici de secretar general al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale”. Printr-o altă decizie a premierului, Adrian Savu a fost numit secretar general adjunct în cadrul MADR.
În locul lui Savu, în funcția de secretar general a fost numit Mihail Spătărelu Puțintei, cunoscut fermierilor mai ales din perioada 2014-2015, când a fost director general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Puțintei a fost în ultimii ani director în cadrul MADR, conducând o direcție cheie, cea de buget finanțe și fonduri europene.
”Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Mihail Spătărelu Puțintei, director — Direcția generală buget, finanțe și fonduri europene, exercită, cu caracter temporar, funcția publică temporar vacantă din categoria înalților funcționari publici de secretar general al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pe durata suspendării raportului de serviciu al titularului funcției publice, dar nu mai mult de 6 luni”, se arată în decizia publicată în Monitorul Oficial privind numirea, pe o perioadă de șase luni, a lui Mihail Puțintei în funcția de secretar general al MADR.
Ce atribuții are un secretar general în cadrul unui minister
Potrivit legislației, ”secretarul general al ministerului şi secretarii generali adjuncţi sunt înalţi funcţionari publici, numiţi prin concurs sau examen, pe criterii de profesionalism. Aceştia asigură stabilitatea funcţionării ministerului, continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale între structurile ministerului, precum şi cu celelalte autorităţi şi organe ale administraţiei publice”. În ultimii ani, pentru că activitatea ministerială depinde mult de acțiunile secretarilor generali, miniștri aleg să facă echipă cu oameni cu experiență, dar și în care au încredere că pot asigura buna coordonare a aparatului ministerial. Din aceste motive, în prezent funcțiile de secretar general în ministere sunt ocupate cel mai adesea prin decizii de detașare, fiind numite persoane care sunt funcționari publici și activează sau au activat în cadrul instituției.
Funcția de secretar de stat într-un minister este o poziție cheie. Conform OUG NR. 57.2019, principalele atribuții ale unui secretar general sunt:
– coordonează buna funcţionare a compartimentelor şi activităţilor cu caracter funcţional din cadrul ministerului şi asigură legătura operativă dintre ministru şi conducătorii tuturor compartimentelor din minister şi unităţile subordonate, precum şi legătura cu celelalte autorităţi şi organe ale administraţiei publice;
– primeşte şi transmite spre avizare ministerelor proiectele de acte normative iniţiate de minister şi asigură avizarea proiectelor actelor normative primite de la alţi iniţiatori;
– urmăreşte şi gestionează procedurile de avizare, aprobare şi publicare, după caz, ale actelor normative aprobate de Guvern, care au fost iniţiate de minister;
– monitorizează elaborarea raportărilor periodice prevăzute de reglementările în vigoare în sarcina ministerului şi dispune măsuri pentru realizarea lor conform normelor specifice;
– monitorizează implementarea politicilor de personal şi respectarea principiilor privind managementul resurselor umane în cadrul instituţiei;
– îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de regulamentul de organizare şi funcţionare a ministerului ori încredinţate de ministru.
Secretarii generali adjuncţi îndeplinesc atribuţiile stabilite de ministru.
Sursa:
https://agrointel.ro/264232/mihai-putintei-este-noul-secretar-general-in-ministerul-agriculturii/