Reorganizare la MADR! Mai puțini șefi și mai puțină birocrație. Lista structurilor vizate!

 

Reorganizare la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR): mai puțini șefi și mai puțină birocrație. După mai bine de 30 de ani, o reformă administrativă este pe care să se producă la MADR. Scopul acesteia este în primul rând debirocratizarea instituției și o fluiditate mai mare în proceduri. Acest lucru va fi posibil și printr-o regândire a structurilor din subordinea MADR, o parte dintre ele, cele cu o activitate restrânsă în prezent, urmând a fi comasate, dar păstrându-se obiectul de lucru și responsabilitățile specialiștilor.

 

Un proiect de ordonanță de urgență este în lucru la Ministerul Agriculturii. Acesta are ca obicet reformarea structurii care de peste 30 de ani nu a suferit reorganzări, ci numai de extinderea numărului de posturi, în special posturi de conducere. S-a ajuns astfel ca în unele structuri să existe șefi a căror activitate de conducere nu se mai justifică din cauza numărului foarte mic de angajați din subordine. Mai mult, potrivit unor surse guvernamentale citate de Știripesurse.ro, având în vedere că veniturile la bugetul de stat nu mai pot asigura finanţarea cheltuielilor bugetare potrivit actualei structuri organizatorice a administraţiei publice centrale, ministrul Florin Barbu a pregătit un proiect de ordonanță de urgență prin care ar urma să reorganizeze sau să se comaseze nu mai puțin de 13 instituții din subordinea MADR.

Surse guvernamentale au confirmat pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO existența proiectului de OUG. Acesta se află încă pe masa de lucru a ministrului Agriculturii și că este posbil ca acest proiect să mai sufere mici modificări. El este însă deja ”dinamitat” de armata de șefi care se tem că vor rămâne fără scaun și fără beneficiile funcțiilor.

Proiectul ministrului Florin Barbu de a reorganiza MADR a fost prezentat deja premierului Marcel Ciolacu care nu doar că a lăudat inițiativa, dar și-a exprimat și susținerea totală pentru acest demers. ”Îl felicit pe colegul meu Florin Barbu că deja a venit în fața colegilor, chiar fără să anunțe, să-și prezinte viziunea pe care o are. Îi invit și pe ceilalți colegi să intrăm în această zonă de reformă administrativă„, a spus Marcel Ciolacu în cadrul discursului public pe care l-a susținut în cadrul Consiliului Politic Național al PSD.

Conform Știripesurse.ro, proiectul de OUG aflat în lucru la nivelul MADR ar viza o serie de structuri din subordinea MADR. În cazul multora dintre acestea, activitatea și patrimoniul instituțiilor dezolvate vor fi preluate fie direct de minister, fie de alte instituții din subordine.

Proiectul de OUG nu prevede restructurări de posturi, adică nu vor fi dați oameni afară. Personalul structurilor care sunt vizate de reorganizare va fi preluat integral de instituţiile publice la care trece activitatea acestora, pe posturile înființate în acest scop, beneficiind de drepturile salariale acordate pentru categoriile de funcţii din cadrul structurii care preia activitatea.

 

Potrivit proietului de OUG, posturile vacante existente în cadrul structurilor desființate la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență se desființează.

Lista instituțiilor vizate de reoganizare:

Direcția pentru Agricultură a Municipiului București se desființează prin absorbție, prin preluarea patrimoniului, activității și personalului aferent de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și înființarea unei direcții care va avea și rol de coordonare tehnică a Direcțiilor pentru Agricultură Județene.

Agenția Națională a Zonei Montane se desființează prin preluarea activității și a personalului aferent; Activitatea se preia în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu excepția activității aferente Centrului de Formare şi Inovaţie pentru Dezvoltare în Carpaţi – CEFIDEC Vatra Dornei care se preia de Direcția pentru Agricultură Județeană Suceava.

Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof.Dr.G.K. Constantinescu” se desființează prin preluarea activității și a personalului aferent; Activitatea privind inspectia de stat în zootehnie, activitatea de ameliorare și reproducție desfășurată la nivel central, precum și activitatea specifică de laborator a se preia în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Activitatea de control și monitorizare din cadrul Oficiilor județene de zootehnie și centrelor regionale de zootehnie se preia de Centrele județene ale APIA. Activitatea Centrului Naţional de Formare Profesională în Zootehnie se preia de Direcția pentru Agricultură Județeană Cluj.

 

Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor se desființează; Activitatea se preia în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu excepția activității de testare a soiurilor care se preia de către Direcțiile pentru Agricultură Județene din județele unde acestea își desfășoară activitatea.

Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole se desființează prin preluarea patrimoniului, activității și a personalului aferent de către Direcția pentru Agricultură Județeană Ilfov;

Laboratorul Central pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor și Laboratorul Central pentru Controlul Calității și Igienei Vinului se desființează prin preluarea patrimoniului, activității și a personalului aferent de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale;

Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură se desființează iar activitatea cu personalul aferent; Activitățile privind elaborarea Politicilor în domeniul pescuitului și administrarea resurselor acvatice vii, precum și cela privind concesionarea, privatizarea și vânzarea, se preiau în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Activitatea de control și inspecție piscicolă se preia de către Direcțiile pentru agricultură judetene, din județele respective;

 

Stațiunea de Cercetări Sericicole Băneasa se desființează prin prin preluarea patrimoniului, activității și a personalului aferent de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale;

Inspectoratele Teritoriale pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor se desființează prin preluarea patrimoniului, activității și a personalului aferent de către Direcțiile pentru Agricultură Județene din județele unde acestea își desfășoară activitatea;

Oficiile de Studii Pedologice și Agrochimice se desființează prin preluarea patrimoniului, activității și a personalului aferent de către Direcțiile pentru Agricultură Județene din județele unde acestea își desfășoară activitatea;

Agenția Domeniilor Statului se desființează prin preluarea activității și a personalului aferent de către o structură din cadrul aparatului central al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu excepția activității și a personalului aferente structurilor teritoriale care se preiau de către Direcțiile pentru Agricultură Județene din județele unde aceste structuri își desfășoară activitatea;

Autoritatea Națională Fitosanitară se desființează prin preluarea activității și a personalului aferent; Activitatea Laboratorului Național Fitosanitar și activitatea de protecția plantelor și carantină fitosanitară se preiau în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Activitatea Oficiilor județene fitosanitare și a inspectoratelor de carantina fitosanitară și controlul comercializării și utilizării durabile a produselor de protecție a plantelor se preiau de către Direcțiile pentru Agricultură Județene. Activitatea privind controlul pe teren pentru respectarea normelor de eco condiționalitate se preia de către Centrele Judetene APIA.

Aparatul bugetar: 1,2 milioane de posturi. Peste 200.000 sunt vacante

Reorganizarea pregătită de ministrul Florin Barbu este în acord cu decizia Coaliției de a eficientiza activitatea sistemului bugetar. Potrivit ultimului bilanț din iunie 2023 al Ministerului Finanțelor, aparatul bugetar are 1.284.199 de posturi, dintre care 204.468 sunt locuri vacante. „Acesta este cu adevărat momentul de răscruce pentru România şi, a spus domnul prim-ministru, să avem mai puţini şefi la bani. Sunt peste 16.000 de şefi la banii publici, noi le spunem ordonatori de credite”, a declarat recent ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.

 

În ceea ce priveşte măsurile care privesc sectorul bugetar, Marcel Boloş a vorbit despre o descentralizare şi o regionalizare a serviciilor publice, astfel încât să nu mai existe „ţopăială şi dezmăţ” pe bani publici. ”Reducerea numărului de posturi vacante: avem în evidență 204.000 funcții vacante. Nu va putea funcționa un serviciu dacă nu sunt minim 10 persoane în subordine. Nu va funcționa o direcție generală dacă nu sunt minim 40. Astfel funcția de șef de birou se desființează”, a declarat la minjlocul lunii august ministrul Boloș.

 

Sursa:

https://agrointel.ro/271330/reorganizare-la-madr-mai-putini-sefi-si-mai-putina-birocratie-lista-structurilor-vizate/

Ultima modificare Luni, 11 Septembrie 2023 10:13

Login pentru a posta comentarii
giweather joomla module

Go to top