Șeful APIA, anunț pentru fermieri, crescători de animale!

Cornel Constantin Turcescu, directorul general al APIA, a participat la o întâlnire de lucru cu reprezentanții Băncii Transilvania, în contextul parteneriatelor solide pe care agenția le are cu mediul bancar pentru facilitarea accesului fermierilor la creditare în condiții avantajoase.

Astfel, dialogul a vizat reconfirmarea bunei colaborări de către ambele părți, menținerea unei abordări proactive și orientate pe găsirea celor mai bune soluții de sprijin pentru fermieri, precum și continuarea dezvoltării serviciilor digitale pentru simplificarea interacțiunii pe axa bancă-fermier-agenție.

colaj-valoare-subventii_b

Totodată, în cadrul întrevederii, reprezentanții Băncii Transilvania au prezentat o serie de produse bancare dezvoltate în domeniul agriculturii, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor de finanțare ale fermierilor, subventiile primite prin APIA reprezentand o garantie solidă in acordarea creditelor.

Reamintim că Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură încheie anual mai multe tipuri de convenții tripartite cu un număr de aproximativ 20 de instituții bancare și nebancare precum și cu fonduri de garantare (FGCR/ FNGCIMM), pentru a le asigura fermerilor posibilitatea accesării de credite bancare în condiții avantajoase în vederea susținerii activității agricole până la primirea finanțării de la agenție, a informat APIA. 

 

Sursa:

https://www.agroinfo.ro/politic/seful-apia-anunt-pentru-fermieri-crescatori-de-animale-1

Ultima modificare Vineri, 22 Septembrie 2023 14:19

Login pentru a posta comentarii
Go to top