Adrian Chesnoiu: Legea arendei este necesară. Au început să se vândă fermele cu totul, nu doar terenurile agricole

 

 

Legea Arendei este necesară pentru fermieri, iar Parlamentul va interveni pentru a o revizui pe aspectele ce vor fi declarate neconstuționale de către judecătorii Curții Constituționale a României. O decizie a CCR ar putea fi luată pe 3 octombrie.

 

Adrian Chesnoiu, Președintele Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților, a declarat luni, 25 septembrie, în cadrul emisiunii AgroStrategia de pe TVR 1 că Parlamentul va interveni pentru a o revizui dacă Legea Arendei va fi declarată neconstituțională. Potrivit fostului ministru al Agriculturii, este necesar ca până la finalul anului, legea să fie reluată astfel încât să poată fi adoptată și aplicată în anul agricol următor.

 

 

Adrian Chesnoiu a declarat în cadrul emisiunii AgroStrategia, o coproducție Agrointeligența-AGROINTEL.RO și TVR 1 că Legea Arendei va fi reluată dacă judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) vor decide că aceasta este neconstituțională.

”Ne apropiem de finalul ciclului parlamentar de 4 ani și sunt mai multe lucruri care din punctul meu de vedere au rămas cumva nerezolvate și aici m-aș opri în primul rând asupra Legii arendei. Aceasta a fost o inițiativă extrem de importantă asupra căreia am căzut de acord noi cei din Coaliție și care cred că aveam un nivel de așteptare foarte mare pentru fermierii români, pentru că am discutat aici în emisiune despre efecte perturbatoare ale activității agricole și ne-am oprit doar la Ucraina. Dar activitatea agricolă nu are factori de risc, doar din aceștia care apar temporar și sunt și unii consacrați. Ai nevoie pentru a face agricultură de performanță de predictibilitate”, a spus președintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților în cadrul emisiunii Agrostrategia.

Acesta a completat că nu știe când se va pronunța decizia dar a dat asigurări că Parlamentul nu va renunța la acest proiect de lege, astfel că fie îl va ”corecta”, fie va veni cu o nouă inițiativă.

 

”Așteptăm decizia Curții Constituționale pentru că legea a fost adoptată în Parlament și cred că se ajunsese la un consens destul de acceptabil pentru fermierii români: 7 ani de zile e o perioadă a duratei contractului de arendă care îți asigură o oarecare predictibilitate și trebuie să reluăm această lege. Fie Curtea va decide că este neconstituțională și atunci trebuie să vedem motivarea, dacă s-a greșit undeva, trebuie corectat și cred eu că până la finalul anului trebuie să reluăm această lege, să fie adoptată ca în anul agricol următor să beneficiem de efectele benefice ale acestei legi. Nu știu când se va pronunța decizia, judecătorii Curții Constituționale își stabilesc agenda, noi am făcut solicitări pe toate canalele posibile ca ea să se judece cât mai repede și să știm dacă este albă sau neagră să o luăm anume direcție. Așteptăm, așa cum am spus, până la finalul acestei sesiuni parlamentare să vedem decizia și atunci vom stabili dacă depunem o inițiativă legislativă nouă și încercăm să o trecem prin Parlament cât mai repede sau vom interveni strict dacă sunt motive de neconstituționalitate, să o corectăm. Eu sper să fie declarată constituțională și să-și producă efectele cât mai repede posibil”, a mai adus precizări Adrian Chesnoiu.

 

Președintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților: Nu se mai vând doar terenurile, se vând fermele cu totul

Adrian Chesnoiu a mai subliniat că nevoia de stabilitate dar și de finanțare este mare pentru fermierii români, de aceea Legea Arendei , dar și alte inițiative legislative, ar veni în sprijinul producătorilor agricoli.

”Nevoia de finanțare în sectorul agricol este mare. Ce este totuși un pic îngrijorător este faptul că observat în ultima perioadă o majorare a anunțurilor de vânzare a fermelor agricole, nu doar a terenurilor. Aici cred că trebuie să fim foarte atenți din nou să nu repetăm din greșelile trecutului, să ne trezim că, știți, am avut acea perioadă în care s-au vândut terenurile. Acum, odată cu modificarea legii 18 societăți, acum o să se vândă societățile, nu vrem să ajungem acolo și cred că aici suntem datori, atât Parlamentul cât și Guvernul, să luăm cele mai bune decizii astfel încât să nu ajungem într-o astfel de situație”, a mai declarat Adrian Chesnoiu la emisiunea AgroStategia.

Agrostrategia, TVR 1. Invitat: Adrian Chesnoiu, Președinte Comisia de Agricultură CDEP (25.09.2023)

 

Sursa:

https://agrointel.ro/272827/adrian-chesnoiu-legea-arendei-este-necesara/

 

Ultima modificare Vineri, 29 Septembrie 2023 07:51

Login pentru a posta comentarii
Go to top