Subvenții APIA. Adeverința ANAF, solicitată fermierilor ca să poată intra la plată

 

Adeverința ANAF pentru subvenții APIA. Fermierii ne-au transmis la redacție că anul acesta funcționarii Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) le-au solicitat să aducă o adeverință de la ANAF cu situația veniturilor înregistrate. Cum documentul nu le-a fost solicitat în trecut, ne-am interesat ce s-a schimbat în reglementările pentru plata subvențiilor APIA.

 

APIA mi-a cerut să aduc adeverință de la ANAF, altfel nu voi putea intra la plată. Este mesajul pe care l-am primit din partea unui cititor Agrointeligența – AGROINTEL.RO. În urma apelului primit, am luat legătura cu unul dintre directorii din cadrul APIA pentru a afla care este practica la nivelul centrelor agenției de plăți și ce fermieri sunt obligați acum să facă dovada, în baza unei adeverințe obținute de la ANAF, a veniturilor pe care le înregistrează.

Ovidiu Săvâșcă, directorul APIA Mureș, ne-a explicat că, din acest an, fermierii au o condiție nouă de respectat pentru demonstrarea calității de fermier activ.

”Fermierii care au depășit 5.000 de euro anul trecut din plăți directe, ca să probeze calitatea de ”fermier activ”, trebuie să prezinte la APIA adeverința de venit, care este eliberată la cererea acestora de ANAF. În anii trecuți, fermierii care aveau o formă de organizare erau direct activi prin codul CAEN. Dar, din 2023, repet, aceștia trebuie să prezinte adeverința de venit de la ANAF în care li se calculează (sursa veniturilor – n.r.) în funcție de înregistrări, după două moduri: raportat la plățile directe de anul trecut, care trebuie să fie cel puțin 5% din venituri neagricole realizate și raportat la veniturile agricole din veniturile totale care trebuie să reprezinte 3%”, a explicat directorul APIA Mureș, Ovidiu Săvâșcă, pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO. 

 

 

Termenul până la care trebuie depusă adeverința ANAF la APIA

Adeverința de la ANAF pentru subvenții. Termen la APIA

Așadar din acest an fermierii trebuie să depună personal această adeverință, fie prin prezența la APIA, fie prin curier sau mijloace electronice, în funcție de opțiunea producătorilor agricoli.

Termenul limită pentru depunerea acestui document este 31 ianuarie 2024, dar este important de precizat că în lipsa acesteia, fermierii nu pot intra la plata avansului deoarece demonstrarea calității de ”fermier activ” este o condiție obligatorie pentru toate schemele de plată pe care APIA le derulează.

”Termenul limită este 31 ianuarie 2024 dar fermierii care vor să intre pe lista de avans trebuie să o depună la APIA cât pot de reped”, a mai completat Directorul APIA Mureș.

Adeverința ANAF pentru subvenții APIA. Cine trebuie să o depună

Categoriile de fermieri care trebuie să depună adeverința de venit sunt stabilite conform articolului 18 din Ordinul 80/2023 care stabilește condițiile pentru subvenții,

 

”Fermierii persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale conform OUG nr. 44/2008, al căror cuantum anual al plăților directe este de peste 5.000 euro, prezintă adeverința eliberată de Agenția Națională de Administrare Fiscală privind veniturile totale realizate în cel mai recent an fiscal pentru care sunt disponibile astfel de dovezi și, după caz, veniturile din activități agricole realizate în cel mai recent an fiscal pentru care sunt disponibile astfel de dovezi. Documentele prevăzute se prezintă la APIA la depunerea cererii de plată, dar nu mai târziu de data de 31 ianuarie a anului următor anului de cerere. Fermierii care nu pot dovedi calitatea de fermier activ prin documentele obligatorii nu sunt eligibili la plățile directe”, se arată la articolul citat.

 

Sursa:

https://agrointel.ro/273964/subventii-apia-adeverinta-anaf-solicitata-fermierilor-ca-sa-poata-intra-la-plata/

 

Ultima modificare Marți, 10 Octombrie 2023 08:34

Login pentru a posta comentarii
Go to top