Fermierii din mai multe județe care protestează lângă București vor avea o nouă întâlnire cu premierul României, Marcel Ciolacu și cu ministrul Agriculturii, Florin Barbu. Discuțiile se vor purta la Palatul Victoria, începând cu ora 13:30.
În ultimele două săptămâni, Guvernul României a aprobat cea mai mare parte a măsurilor solicitate de fermierii care au ieșit în stradă cu tractoarele. Între deciziile care au fost luate și au intrat deja în vigoare prin publicarea în Monitorul Oficial se află și:
- echivalarea permisului de categoria B cu categoriile Tr și Tr1 – măsura s-a adoptat prin OUG nr. 1/2024 și este în vigoare;
- acordarea unei subvenții de 100 de euro la hectar pentru culturile înființate de fermieri în toamna lui 2022 – măsura s-a adoptat prin OUG și cererile sunt deja în curs de depunere la APIA;
- suspendarea creditelor la bănci și instituții de leasing până la finalul anului – măsura s-a adoptat prin OUG este în vigoare;
- majorarea subvenției la motorină și subvenționarea integrală a accizei pentru carburanții utilizați în agricultură – măsura s-a adoptat și este în vigoare;
- acordarea unui ajutor de la bugetul de stat de 100 euro/UVM pentru vacile de carne și bivolițe – măsura s-a adoptat prin OUG și în câteva zile va începe sesiunea de depunere a cererilor la APIA;
- acordarea unei subvenții de la bugetul de stat de 100 euro/UVM pentru crescătorii de porci și de păsări – măsura s-a adoptat prin OUG nr. 12/2024 și în câteva zile va începe sesiunea de depunere a cererilor la APIA.
Tot săptămâna aceasta, MADR a anunțat bugetarea programului de ajutor pentru sectorul de creștere a animalelor. Proiectul de act normativ a fost publicat de MADR în dezbatere publică.
De asemenea, în Consiliul Agrifish din 23 ianuarie, ministrul Florin Barbu a reiterat solicitarea României de a se acorda derogare de la GAEC 7 și 8 pentru terenul lăsat pârloagă. În urma apelului făcut de România, dar și a numeroaselor adrese făcute de organizațiile de fermieri, inclusiv prin intermediul COPA-COGECA, Comisia Europeană a venit săptămâna aceasta cu o propunere de derogare de la GAEC 8 pentru a permite fermierilor să lucreze integral terenurile din exploatație.
Sursa: